Cătălin Botezatu, reclamat că a întreținut relații sexuale cu o puștoaică de 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul designer Cătălin Botezatu a fost reclamat, joi, de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) că a întreținut relații sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani.

Federația  l-a acuzat pe Cătălin Botezatu pentru că el însuși a declarat, într-o emisiune televizată, ca a întreținut relații intime cu o minoră. Federația a solicitat Ministerului Public, Direcţiei de Protecţie a Copilului şi Consiliul Naţional al Audivizualului (CNA) să ia măsuri.

FONPC a sesizat, joi, cele trei instituții în legătură cu afirmaţii făcute de Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii, considerând că au fost promovate comportamente care contravin legii.

„Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC consideră că postul Antena 1 a încălcat legea difuzând, miercuri 18 aprilie 2012, emisiunea «Te pui cu blondele», în cadrul căreia au fost promovate comportamente care contravin legii, şi anume sexul cu o minoră. În cadrul emisiunii mai sus amintite, domnul Cătălin Botezatu a afirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani”, se arată într-un comunicat de presă.

FONPC a precizat că, potrivit legislaţiei în vigoare, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră cu vârsta mai mică de 15 ani constituie infracţiune.

"Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil sesizează autorităţile competente - CNA, Ministerul Public, Direcţia Generală Protecţia Copilului - în legǎturǎ cu afirmaţiile din cadrul emisiunii menţionate şi solicită acestora să acţioneze în consecinţă", mai scrie în comunicat.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite