Defrişările de arbori de pe linia M5 de metrou, sistate până la găsirea unor soluţii alternative. Se solicită renunţarea la unele staţii
0Defrişările de copaci pentru construcţia primului tronson al magistralei de metrou Drumul Taberei – Pantelimon au fost sistate până la găsirea unor soluţii alternative mai puţin dăunătoare pentru mediu, a anunţat printr-un comunicat Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe).
Potrivit Centrului, măsura a fost luată de Primăria Generală a Capitalei, ca urmare a reclamaţiilor primite de la cetăţenii din zonă, constituiţi în grupul civic Salvăm Copacii!. Aceştia au înaintat Metrorex, în calitate de beneficiar, dar şi Primăriei Generale propuneri de utilizare a spaţiilor comerciale sau a actualelor staţii de autobuze pentru construcţia viitoarelor ieşiri de metrou, pentru a limita numărul copacilor tăiaţi.
„Ca urmare a unui număr mare de reclamaţii privind lucrările ce urmează a se executa în vederea construirii liniei 5 Metrou – Tronson 1 şi devierea reţelelor de utilităţi cu impact semnificativ asupra mediului, în data de 30.01.2012 s-a dispus sistarea tuturor lucrărilor de defrişare în vederea consultării pe scara largă a publicului, analizarea soluţiilor înaintate de acesta şi implementarea celor mai optime soluţii pentru mediu şi locuitorii capitalei”, se arata şi în răspunsul trimis de Garda Naţională de Mediu cetăţenilor.
Membrii grupului au venit chiar cu soluţia de a renunţa la staţiile de metrou Romancierilor şi Parc Drumul Taberei, ceea ce ar duce la salvarea a 300 până la 600 de copaci sau cel puţin de a reduce numărul punctelor de acces. “Staţiile de metrou sunt amplasate la 500–700 de metri una de cealaltă şi sunt prevăzute a avea până la şase puncte de acces, ceea ce face ca gurile de metrou să fie situate la o distanţă de aproximativ 300 de metri una de cealaltă. Aşa se explica cum un întreg bulevard cu arbori de cel puţin 30 de ani va fi defrişat. Densitatea staţiilor şi gurilor de acces a fost explicată ca fiind o aliniere la standardele europene, însă „comparaţia aceasta ar avea sens daca am fi la acelaşi nivel cu ţările Uniunii Europene şi la norma de spaţiu verde per capita. Unui bucureştean din sectorul 6 îi revin 17,71 mp de spaţiu verde, faţă de 64 mp unui londonez, 83 mp unui locuitor al Stockholm-ului sau 32 mp unui locuitor al Varşoviei”, au declarat membrii grupului civic Salvăm Copacii!
Până la data sistării defrişărilor au fost emise 12 avize pentru tăierea a 963 de arbori şi 134 de arbuşti, dar şi transplantarea a 211 arbori şi 959 de arbuşti pentru staţiile de metrou Academia Militara, Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34, Romancierilor, Brâncuşi, Valea Ialomiţei şi Râul Doamnei. S-au solicitat însă avize suplimentare de defrişare pentru devierea reţelelor utilitare. Până acum nu s-au dat avize de defrişare pentru staţiile Piaţa Drumul Taberei şi Eroilor, aflate în vecinătatea parcurilor Moghioroş, respectiv Eroilor.
„Ne dorim metrou în Drumul Taberei, dar vrem să ne păstram copacii, pentru că avem nevoie şi de umbră şi oxigen şi pentru că unui copac îi ia 25 de ani să crească. Trebuie să facem toate eforturile pentru a evita defrişările”, spun cetăţenii din grupul Salvăm Copacii!.
Grupul continuă discuţiile, atât cu Metrorex, cât şi cu PMB, pentru a se asigura că aceste promisiuni vor deveni realitate. Pe termen lung, aceştia doresc ca planul de refacere a spaţiului afectat de construcţia liniei de metrou să fie gândit împreună cu locuitorii zonelor afectate.