Bucureşti: Megastatuile dedicate lui Caragiale, inaugurate de ziua Capitalei
0Grupul de 16 statui care înfăţişează celebrele personaje ale dramaturgului Ion Luca Caragiale va fi montat cel mai probabil de Zilele Bucureştiului, eveniment sărbătorit la 20 septembrie. „Momentul amplasării depinde de autorizaţia pe care o aşteptăm de la Primăria Sectorului 1, iar data probabilă este în preajma Sărbătorilor Bucureştiului“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ arhitectului şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.
Aprobările de mediu au întârziat un an
Complexul de monumente, reprezentând personaje din opera dramaturgului, dar şi o statuie a acestuia este realizat de sculptorul Ioan Bolborea, în urma unui concurs organizat de Primăria Generală în urmă cu şapte ani. Lucrarea este finalizată de anul trecut, timp în care autorul a aşteptat aprobarea Proiectului de Urbanism Zonal.
„Amplasarea a întârziat deoarece am aşteptat o altă aprobare de la mediu, astfel încât au trebuit recalculaţi toţi parametrii“, motivează directorului Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Florin Necula.
Cu toate acestea proiectul aprobat ieri menţionează faptul că în cazul în care Piaţa Universităţii va fi reamenajată, întreg complexul va fi strămutat în altă parte. „Dacă printr-o documentaţie de urbanism se va schimba configuraţia pieţei, monumentul va fi reamplasat“, a precizat ieri primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Pe de altă parte, Florin Necula explică faptul că monumentul nu va fi strămutat, tocmai pentru că face parte din planurile de reamenajare a Pieţei Universităţii. Bugetul total alocat „Căruţei cu paiaţe“ este de şase milioane de lei.
„Este vorba despre o lucrare care are 30 de tone. Amplasarea forului are acest caracter temporar pentru că va fi supusă opiniei publice mai întâi, că aşa e la noi la români, mai intâi trebuie dezbătut public. Dacă şi Brâncuşi ar fi fost supus opiniei publice, n-ar mai fi existat Coloana Infinitului“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, sculptorul Ioan Bolborea.
Piste de peste 6.000.000 de euro
Bucureştenii care preferă să circule prin oraş cu bicicletele vor beneficia de piste noi. Municipalitatea va da pentru acest proiect aproximativ 6,5 milioane de euro. Astfel, bicicliştii vor avea mai multe trasee pe care vor putea circula, pentru că nu este vorba de modificarea celor deja existente sau de renovarea acestora, ci de completarea cu alte trasee.
„Este necesară această completare de trasee pentru încurajarea mersului pe bicicletă, astfel încât tot mai mulţi bucureşteni să utilizeze acest mijloc de transport “, a mai spus primarul Capitalei. Realizarea pistelor pentru biciclişti presupune semnalizarea acestora, urmând să fie instalate 15 semafoare, 51 de automate de dirijare a circulaţiei, şase camere de detecţie, precum şi 170 de detectoare, care vor fi montate în carosabil. Pistele vor fi realizate într-un an, iar costurile ajung la 6.480.000 de euro.