Lotul echipei FC Braşov se reuneşte mâine, la Stadionul „Tineretului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape o lună de vacanţă, jucătorii echipei FC Braşov se vor reuni, mâine, de la ora 10.00, la Stadionul „Tineretului“, în vederea efectuării pregătirii pentru sezonul viitor.

Faţă de finalul campionatului trecut, de la reunirea „stegarilor“ vor absenta Robert Ilyes (plecat la FCM Târgu-Mureş), Filipe Teixeira şi Cristi Oros (ambii plecaţi la Rapid). În schimb, la prima şedinţă de pregătire vor fi prezenţi, cel mai probabil, majoritatea străinilor transferaţi în această vară de FC Braşov.

În zilele de 21 şi 22 iunie, „galben-negrii“ vor efectua vizita medicală, iar până pe 24 iunie, braşovenii se vor pregăti sub Tâmpa. Între 25 iunie şi 16 iulie, „stegarii“ vor pleca într-un cantonament în Portugalia.

În acest stagiu de pregătire, formaţia braşoveană şi-a perfectat, deja, trei partide amicale, cu Vitoria Guimaraes (6 iulie), Beira Mar (9 iulie) şi SC Braga (12 iulie).

Totodată, „galben-negrii“ vor mai susţine trei partide de verificare, dar adversarii nu au fost, încă, stabiliţi. În fine, în perioada 17-23 iulie, „stegarii“ se vor antrena la Braşov, urmând ca pe 24 iulie să fie programată prima etapă din noul sezon al Ligii I.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite