Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor cere demisia şefului Poliţiei Braşov, Ioan Aron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din poliţie s-au solidarizat joi cu agentul Marian Godină şi cer în mod public demisia chestorului Ioan Aron. În comunicatul de presă sunt semnalate şi alte nereguli din cadrul Inspectoratului de Poliţie Braşov.

Pe site-ul federaţiei a fost postat un comunicat prin care se cere demisia şefului Poliţiei Braşov şi se reclamă mai multe nereguli petrecute la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov.

„Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România Alexandru Ioan Cuza solicită în mod public demisia inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, chestor de poliţie doctor Ioan Aron. Această solicitare are ca bază cazul, intens mediatizat al colegului nostru Marian Godină şi care a scos la iveală problemele grave petrecute la nivelul acestui inspectorat de poliţie în ultima perioadă.

Este a doua oară când inspectorul şef intervine în viaţa colegului nostru şi prin diverse abuzuri încalcă dreptul la libera exprimare, solicitându-i să închidă pagina sa personală de pe o reţea de socializare, în ciuda faptului că această pagină este urmărită şi apreciată de sute de mii de oameni.

Acesta nu este singurul incident petrecut la IPJ Braşov, judeş în care a existat agent de poliţie cu 114 atribuţii în fişa postului, poliţiştii rutieri au fost cercetaţi, suspendaţi sau chiar condamnaţi pe nedrept  din cauza şefului Poliţiei Rutiere. În campusul universitar Braşov, şeful poliţiei si-a permis, împreună cu administratorul să monteze camere de supraveghere video si micofoane, să urmărească studenţii fără drept şi chiar să exercite presiuni asupra unor studente pe baza înregistrărilor.

Toate acestea considerăm, domnule doctor, că sunt motive temeinice care ar trebui să vă determine să vă înaintaţi demisia de onoare“, se arată în comunicatul Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România.

Deşi a anunţat în repetate rânduri că va trimite un comunicat de presă referitor la acuzaţiile lansate de Marian Godină la adresa şeful Poliţiei Braşov, Ioan Aron, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov nu a oferit niciun punct de vedere. În schimb Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a demarat o anchetă cu privire la neregulile semnalate la nivelul Poliţiei Braşov.

Citeşte şi:

Poliţistul Marian Godină îl acuză pe şeful IJP Braşov de plagiat la lucrarea de doctorat

Marian Godină continuă dezvăluirile de la IJP Braşov

Scandal la IJP Braşov. Poliţistul pamfletar povesteşte cum a fost umilit în biroul şefului Poliţiei şi obligat să îşi închidă pagina de Facebook

AUDIO Poliţistul Godina, care face să râdă toată România, reclamat de o „doamnă cu funcţie”, după ce a luat un permis: „Nu sunt dobitoc”

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite