Doi urşi, chinuţi într-o grădină zoologică privată din Armenia vor ajunge în rezervaţia de la Zărneşti. Cotidianul Daily Mail a făcut public chinul la care erau supuşi ursii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi urşi vor ajunge în România cu avionul şi vor avea nevoie de o perioadă de acomodare. Rezervaţia de Zărneşti este cea mai mare din Europa.

Urşii Masha şi Misha au fost ţinuţi captivi în condiţii mizere la o grădină zoologică privată din oraşul Gyumri (Armenia). Ei vor simţi pentru prima dată gustul libertăţii în cel mai mare sanctuar pentru urşi bruni din Europa - Libearty. La solicitarea Guvernului armean şi a Grupului SOS Gyumri Zoo Animals, Asociaţia „Milioane de prieteni“ a acceptat să le ofere o nouă casă celor doi urşi, a căror situaţie a fost facută publică de cotidianul britanic Daily Mail.

Brigitte Bardot Foundation şi-a oferit sprijinul pentru întreţinerea urşilor până la mutarea lor în România şi pentru cheltuielile pe care le implică transportul Mashei şi al lui Misha, până la Libearty. În acest moment, reprezentanţii Asociaţiei „Milioane de prieteni“ aşteaptă întocmirea tuturor documentelor necesare pentru preluarea şi transportul urşilor, care vor ajunge la Bucureşti, cu avionul.

Masha şi Misha, care au nevoie urgentă de tratament, vor intra în carantină imediat ce ajung în sanctuar. Apoi, va începe o lungă perioadă de reabilitare, astfel încât aceste animale greu încercate să se poată bucura de libertatea pe care sanctuarul le-o va oferi. „Urşii noştri îi vor primi ca pe semenii lor şi le vor face un loc în pădurea ursuleţilor. Chiar dacă vin din altă ţară, Masha şi Misha sunt doar urşi care merită să traiască în libertate. Ne bucurăm că România este ţara care a putut să le ofere a doua şansă urşilor din ţara prietenă Armenia şi le mulţumim autorităţilor române pentru acordul de a-i primi la Libearty pe Masha şi pe Misha“, a spus Cristina Lapis, directorul Asociaţiei Milioane de Prieteni.

Pentru că întreţinerea unui urs costă în jur de 5000 de euro pe an, asociaţia aşteaptă în continuare donaţii pentru Masha şi Misha.

Cea mai mare rezervaţie din Europa de Est

Rezervaţia de urs'şi de la Zărneşti este unică în România şi Europa de Est. Acolo trăiesc acum 78 de urşi, care trăit în captivitate şi au fost salvaţi de Asociaţia Milioane de Prieteni.Spaţiul a fost amenajat astfel încât urşii să aibă parte de un mediu cât mai apropiat de habitatul natural. Animalele au bârloguri şi „piscine", iar mâncarea le este plasată în anumite locuri, astfel încât animalul să facă efortul s-o caute. Rezevaţia este acum deschisă  de marţi până duminică, iar turiştii o pot vizita cu trenuleţul special şi însoţiţi de ghid. Un bilet de intrare este 40 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Rezervaţia a primit şi certifificat de excelenţă din partea Trip Advisor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite