„Desenez şi mă adaptez la schimbările climatice” – expoziţie la Primăria Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul George Scripcaru a participat astăzi la premierea celor opt elevi braşoveni câştigători ai concursului “Desenez şi mă adaptez la schimbările climatice”, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu în cadrul proiectului “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014.

„La concurs au participat elevi din Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov, iar astăzi au fost premiaţi elevii braşoveni. Toate desenele sunt frumoase şi surprind o realitate pe care majoritatea oamenilor maturi nu o conştientizează. Avem câteva idei şi propuneri de la copii, care au surprins în desenele lor bune practici de zi cu zi acasă sau în comunitate, practici care influenţează schimbările climatice. Pe lângă acest concurs de desene însă, proiectul a oferit şi o perioadă de formare unor funcţionari publici, ghiduri în domeniul adaptării la schimbările climatice, precum şi strategii şi planuri de acţiune privind adaptarea la schimbările climatice, pe care le vom îngloba în proiectele şi strategiile de dezvoltare urbană a Municipiului Braşov şi Zonei Metropolitane, la care lucrăm”, a declarat primarul George Scripcaru.

Expoziţia numără 138 de lucrări ale elevilor din Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. Din Braşov, au participat elevi de la şcolile gimnaziale 2, 8, 9,19, 30 şi de la colegiile Honterus, Remus Răduleţ şi Meşotă. Expoziţia de desene poate fi vizionată în fiecare zi, până vineri, 30 septembrie, între orele 8.00 – 16.00, în curtea interioară a Primăriei Braşov.

Proiectul “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă” a avut o valoare totală de 4,6 milioane de euro, din care aproape 4 milioane de euro finanţare nerambursabilă din partea Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei.

Rezultatele proiectului includ patru studii meteorologice care au constituit suportul pentru cele trei strategii şi planuri de acţiune privind adaptarea la schimbările climatice ale celor trei oraşe beneficiare, un centru educaţional şi de monitorizare/cercetare pentru schimbări climatice la Tg Mureş, 300 de persoane instruite în domeniul adaptării la schimbpările climatice, un modul de curs universitar şi unul pentru studii post-universitare, o vizită de studiu a unui gruop de studenţi în Norvegia, pentru reducerea vulnerabilităţii la schimbări climatice, precum şi crearea unei reţele de comunicatori în domeniul adaptării la schimbări climatice şi o campanie de informare şi conştientizare a publicului la nivel local şi regional.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite