Decizie finală: Acţiunile Avicola Braşov nu pot fi delistate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis că acţiunile Avicola Braşov (AVLE) nu pot fi delistate întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de lichiditate pentru retragerea de la tranzacţionare.

Decizia a fost transmisă companiei, Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) şi Oficiului Registrului Comeţului Braşov.

AIPC a semnalat CNVM că delistarea Avicola Braşov nu respectă toate cerinţele reglementărilor privind retragerea de la tranzacţionare deoarece nu sunt îndeplite condiţiile referitoare la numărul de tranzacţii şi nici la procentajul din totalul acţiunilor transferate în în ultimul an.

Delistarea se poate realiza în urma unei oferte de preluare sau dacă pentru acel emitent s-au înregistrat în 12 luni anterioare publicării convocatorului AGA cel mult 50 de tranzacţii, cu excepţia transferurilor efectuate între persoane implicate, iar numărul de titluri a reprezentat cel mult 1% din capital.

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, doar acţionarul care deţine mai mult de 95% din capital are dreptul să ceară celorlalţi investitori să îi vândă titlurile pe care le au în portofoliu, înainte de delistarea firmei respective.

Consiliul de Administraţie al Avicola Braşov a convocat acţionarii pentru 17 august pentru a decide asupra delistării şi transformării într-o societate de tip închis.

CNVM i-a cerut de mai multe ori lui Ioan Popa, care deţine 70,82% din acţiunile Avicola Braşov, să înainteze documentaţia necesară derulării ofertei publice de preluare obligatorie la producătorul de carne de pasăre.

Acţionarii care depăşesc participaţia de 33% sunt obligaţi să înainteze o ofertă publică de preluare.

Ioan Popa este şi proprietarul producătorului de carne de pasăre Transavia Alba Iulia.

La ultimul preţ de tranzacţionare, de marţi, Avicola Braşov are o capitalizare de 15,7 milioane lei (3,7 milioane euro).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite