Ajutoarele comunitare se dau de luni până vineri, în fiecare zi formându-se cozi la ghişeele Căminului de bătrâni de pe strada Gladiolelor, din municipiul Braşov.

Acum sunt circa 70 de persoane la coadă. Dar nu este o problemă pentru noi pentru că într-o zi de muncă putem servi circa 280 de persoane şi sunt stocuri pentru toată lumea. Se stă la coadă normal şi până la sfârşitul anului au timp să ridice aceste produse“, a declarat Gabi Cocuz, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice.

De aceste ajutoare, constând în 14 kilograme de făină, un kilogram de zahăr, şapte kilograme de mălai, 3,2 kilograme de paste făinoase, un kilogram de lapte praf şi 1,3 kilograme de biscuiţi, beneficiază persoanele defavorizate din municipiul Braşov conform Hotărârii de Guvern nr. 600/13 mai 2009.

Beneficiarii sunt persoanele care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

Din evidenţele existente la nivelul Direcţiei de Servicii Sociale din cadrul Primăriei reiese că în municipiu există un număr de 15.280 de persoane care pot beneficia de aceste ajutoare. Dintre acestea 6.008 sunt şomeri, 5.605 sunt persoane cu handicap, 3.430 sunt pensionari şi 237 persoane beneficiare de venit minim garantat.

O persoană beneficiază de ajutor o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categorii.

Programul de ridicare al ajutoarelor este de luni până vineri, între orele 09.00 şi 15.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: