Căpitan comandor Eugeniu Pârvulescu, „Cavalerul aerului“ condamnat la uitare de comunişti

Eugen Pârvulescu

Despre căpitanul comandor aviator Eugeniu Pârvulescu nu se cunosc multe lucruri. Puţini ştiu că acesta a fost membru al familiei Mureşenilor, care a avut o importanţă deosebită pentru comunitatea românească din Ardeal.

Muzeul memorial „Casa Mureşenilor” din Braşov a găzduit conferinţa „Cavalerul aerului” – dedicată căpitan comandor aviator Eugeniu Pârvulescu.

Despre căpitanul comandor aviator Eugeniu Pârvulescu nu se cunosc multe lucruri. Puţini ştiu că acesta a fost membru al familiei Mureşenilor, care a avut o importanţă deosebită pentru comunitatea românească din Ardeal.

„Cavalerul aerului“ s-a născut în data de 27 martie 1900. De mic copil, a fost o fire voluntară şi calculată, fiind atras de ştiinţele exacte, în special de matematică, dar dovedind real talent şi îndomeniul artelor şi literaturii, ne spune Traian Constantin Dumbrăveanu, muzeograf la Casa Mureşenilor.

„Fiind atras de calculele matematice, s-a înscris la şcoala de artilerie, pe care o termină în 1922, devenind sublocotenent, dar abandonează rapid această armă, optând pentru aviaţie. Şi la şcoala de ofiţeri de la Cotroceni se făcea multă matematică, dar insuficientă pentru potenţialul tânărului ofiţer, de acee se înscrie şi parcurge, în paralel, şi cursurile Facultăţii de Matematică. După cursurile teroretice de la Cotroceni, în data de 28 martie 1923, primeşte oficial botezul aerului la Tecuci, pe un avion Brandemburg, dotat cu motor MAG de 100 cai putere. Instructorul său a fost marele pilot Muscalu“, ne povesteşte Dumbrăveanu.

„Decât o viaţă întreagă cioară, mai bine o zi şoim“

Eugeniu Pârvulescu era ambiţios şi disciplinat, înzestrat cu calităţi deosebite, şi a făcut tot posibilul ca, de-a lungul carierei sale de zburător, să fie cât mai demn de numele de şoim. Îşi continuă perfecţionarea, pe alte două tipuri de avioane: un Brandemburg cu motor de 220 CP şi un Sopwith, instruit de cpt. Gheorghe Jienescu.

Se acomodează foarte uşor cu aceste avioane şi i se permite să zboare singur. La 27 august 1923 face două radiuri în cadrul programului de şcolarizare Tecuci – Focşani şi Tecuci – Galaţi – Tecuci, luându-şi după patru zile brevetul de pilot aviator. Înte anii 1923-1925 s-a perfecţionat în acrobaţie aeriană, executând şi zboruri de noapte.

Pe carnetul de zbor la lui Eugeniu Pârvulescu era următorul motto: „Decât o viaţă întreagă cioară, mai bine o zi şoim“.

Începe pregătirea pe avioane militare

În anul 1925 a absolvit Şcoala de tir şi bombardament de la Mamaia şi tot în acel an a reuşit performanţa remarcabilă de a străbate, într-o singură zi, distanţa de 1.675 de kilometri la manşa unui avion Potez 25. Datorită pregătirii şi ambiţiei sale, a fost trimis în Franţa, la Şcoala de tir şi bombardament de la Lazeaux, obţinând în 1926 brevetul francez de pilot. Tot în acel an, a făcut parte din Regimentul 2 vânătoare de la Strasbourg şi a luat parte la manevrele armatei franceze din acel an.

Revenit în ţară în 1927, Pârvulescu a fost integrat în Flotila de luptă din Bucureşti. Încearcă să doboare recordul de înălţime cu un avion Spad, ajungând la altitudinea de 8.850 de metri. Doi ani mai târziu, la bordul unui Fokker, atinge înălţimea de 8.900 de metri.

Detaşat la Braşov, pentru perfecţionarea avionului de vânătoare IAR 14

În anul 1932 este detaşat de Inspectoratul General al Aeronauticii la fabrica IAR Braşov, ca pilot al ministrului Aerului şi Marinei. Avea ca misiune punerea la punct şi perfecţionarea avionului de vânătoare IAR 14, derivat din IAR 11 CV, echipat cu un motor Lorraine – Dietrich, de 450 CP.

Pârvulescu a caracterizat acest model ca fiind „un avion de vânătoare foarte bun“ şi a recomandat să fie fabricat în serie.

În iarna anului 1936, căpitanul aviator Eugeniu Pârvulescu primeşte misiunea să verifice, tot la IAR Braşov, avionul polones PZL-11, echipat cu motorul românesc IAR-K-9, pentru a-i stabili caractersticile de zbor. Deşi comisia şi pilotul de încercare au dat referinţe negatice acestui tip de avion, în principal din cauza poziţiei ridicate a aripii şi a formei sale, care determină o vizibilitate exterm de scăzută pentru pilot, totuşi acest tip de avion a fost comandat de Minister, în detrimentul IAR 14, care era net superior.

Se căsătoreşte cu Florica Mureşianu

În anul 1939, Eugeniu Pârvulescu se căsătoreşte cu Florica, fata compozitorului Iacob Mureşioanu jr. şi nepoata profesorului, gazetarului şi academicianului Iacob Mureşianu, devenind membrul unei mari familii de patrioţi români.

Din acel moment, diminutivul Pica, al frumoasei sale soţii, va fi inscripţionat pe fuzelajul avionului să de suflet, IAR 80, de la Grupul 8 Vânătoare, aflat pe Aerodromul Târgşor, de lângă Ploieşti. „Astăzi, prin căsătorie, încep o nouă viaţă. Ascultând de îndemnuri lăuntrice şi puternice, am intrat în toamna anului 1922 în aviaţie, dând astfel curs zborurilor şi dorinţelor totdeauna vii de atunci. Nici opunerile tatălui meu, nici sfătuirile burgheze ale concetăţenilor, nici privilegiul de singur copil la prăinţi, nimic nu mi-ar fi stăvilit drumul meu spre zbor. Hotărât şi pătimaş mi-am făcut din aviaţie o familie. Nici nu am avut, de altfel, o alta, De acum înainte, însă, o am“, spunea la acea vreme Pârvulescu.

La 1 iulie 1941, lt. comandorul Eugen Puiu Pârvulescu a fost numit, prin ordin de zi, comandantul Grupului 8 Vânătoare, care avea două escadrile staţionate pe aerodromul de la Târgşor şi una pe aerodromul de la Mizil.

Trecut în rezervă, trece la catedră

La vârsta de 47 de ani, în data de 5 septembrie, este trecut în rândul cadrelor de rezervă ale Aeronauticii. După trecerea în rezervă, îşi dedică întreaga activitate matematicii, în calitate de profesor, însă nu a putut sta departe de marea lui iubire, aviaţia, consiliindu-i pe tinerii zburători la toate manifestările cu caracter aeronautic.

Pe lângă măiestria dovedită ca pilot al Forţelor Aeriene Regale, Pârvulescu a scris şi numeroase lucrări de specialitate, printre care „Proiect de dotare a Aeronauticei pentru anii 1933-1940“, un studiu elaborat din punct de vedere defensiv, şi „Propuneri pentru caietul de sarcini al avionului PZL“. Pasiunea pentru matematică a făcut ca, în timpul liber, să scrie o carte de literatură ştiinţifică, intitulată „Poezia matematicii“, unde aceasta era prezentată sub forma unor povestiri şi întâmplări nostime.

Ultima dorinţă nu i-a fost îndeplinită

A plecat în ultimul său zbor în 1979, iar din păcate ultima sa dorinţă nu i-a auzit-o nimeni. Ar fi vrut ca, la înmormântarea sa, „…să zboare multe-multe avioane, pentru ca să afle văzduhul că apierdut un prieten“.

Casa Mureşenilor din Braşov, ne mai spune muzeograful Traian – Constantin Dumbrăveanu (foto), deţine o bogată arhivă cu mărturii despre acest pilot de excepţie, despre care nu se puteau spune prea multe înainte de 1989, deoarece participase cu grupul său de vânătoare, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est.

În total, între anii 1941-1945, aviaţia română a pierdut peste 2000 de aviatori, observatori, mecanici de avioane şi militari din trupele auxiliare.