Campusul ecologic de 100 de milioane de lei, pregătit de inaugurare, în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prezent, se mai fac doar finisajele clădirilor unde se vor cerceta energiile neconvenţionale. Singura problemă o reprezintă finanţare echipamentelor

Noul Campus Universitar cuprinde 13 clădiri şi a fost construit în apropiere de Piaţa de Angro şi Institutul Cartofului. În prezent, se mai lucrează doar la retuşuri, iar la 1 martie, conducerea Universităţii Transilvania, are în plan să inaugureze festiv noul complex.

Cele 13 clădiri sunt la fel din punct de vedere arhitectural, dar fiecare dintre ele este independentă din punct de vedere energetic. Fiecare cercetează soluţii combinate de energii regenerabile şi tradiţionale pentru producţia de electricitate şi încălzire. Rezultatele vor deveni proiecte standard pentru populaţie.

Finanţare întârziată

Campusul are  cel mai mare câmp de panouri solare din Sud-Estul Europei, iar inovaţiile cercetătorilor de la Braşov vor putea fi folosite în viitor de toată lumea. Vor fi amenajate laboratoare ultraperformante, unde se vor testa diferite sisteme de energii regenerabile, bazate pe pompe de căldură şi sisteme fotovoltaice. „Avem 68 de linii de echipamente noi şi o parte dintre ele au fost deja montate, iar unele sunt în curs de achiziţie. Fiecare dintre ele costă peste 100.000 de euro, sunt unicat la nivel naţional şi vor fi folosite pentru cercetarea de excelenţă. Platforma fotovoltaică de 1,5 MW a fost montată şi va produce curent electric pentru campus, apa caldă urmând a fi produsă cu ajutorul panourilor solare, iar energia termică cu pompele de căldură", a explicat prof. Ioan Vişa, rectorul Universităţii „Transilvania".

Singurul impediment în calea definitivării acestui proiect îl reprezintă întârzierea alocării fondurilor necesare achiziţiei unora dintre echipamente. „Nu au venit încă banii pentru toate echipamentele necesare. Avem cerere de rambursare a acestor fonduri structurale încă din luna mai a anului trecut, dar încă nu ne-au ajuns banii. Am făcut demersuri pentru rezolvarea acestui impediment, ca să putem da drumul la proiect", a precizat Vişa. Valoarea întregii investiţii este de peste 100 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei provin din fonduri structurale. Universitatea Transilvania a contribuit cu 27 de milioane de lei, la realizarea campusului, diferenţa fiind suportată din fonduri guvernamentale.

Mobilier confecţionat de studenţi

Totodată, conducerea universităţii a început şi montare mobilierului în laboratoare, care a fost făcut în regie proprie, de către studenţii de la Facultatea de Ingineria Lemnului, care au fost premiaţi în numeroase rânduri pentru proiectele inovative în materie de mobilier.

„Cred că este cel mai mare proiect din România, de la ora actuală, şi va fi un proiect de succes. Este o structură unică în Sud-Estul Europei, iar autorităţile locale ne-au ajutat foarte mult, ca să finalizăm lucrurile la timp", a mai spus rectorul.

În cadrul campusului vor funcţiona, pe lângă laboratoare, spaţii administrative, amfiteatre, săli de cursuri, internet-cafe şi spaţii de recreere. Tot aici va funcţiona şi o bază sportivă, un centru de asistenţă medicală şi camere de cazare pentru cadre universitare şi studenţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite