Braşov: Statuia lui Johannes Honterus are reliefuri noi

Braşov: Statuia lui Johannes Honterus are reliefuri noi

Ceremonie specială pentru dezvelirea noilor plăci de bronz de pe statuia lui Hontersu, foto: Stelian Grăjdan

Printr-o ceremonie specială, reprezentanţii Bisericii Negre au dezvelit, astăzi, plăcile de bronz de pe soclul statuii umanistului Honterus. Plăcile au fost reînnoite după ce au fost furate de două ori, în ultimii zece ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alegerea datei de 31 octombrie nu este una întâmplătoare, fiind Ziua Reformei Bisericeşti iniţiată de Dr. Martin Luther în 1517 la Wittenberg în Germania. Cunoscutul teolog şi umanist braşovean, Johannes Honterus, este cel care a răspândit Reforma Bisericească în Transilvania pornind din Braşov, din Biserica Neagră. Invitaţii au cântat un imn religios cu această ocazie.

Plăcile din bronz îl prezintă pe Honterus în două ipostaze obişnuite ale activităţii sale: relieful vestic îl arată pe umanist în tipografia sa, unde s-au realizat primele tipărituri în anul 1539, iar cel estic îl prezintă pe preotul Honterus împărtăşind un bolnav.


 Plăcile au fost refăcute cu sprijinul Ordinului Suprem Militar al Templului din Jerusalim-Marele Priorat General Magistral al României-Comanderia „Johannes Honterus" nr. 35 Braşov şi al unor sponsori din Braşov.


Statuia lui Johannes Honterus, opera sculptorului berlinez Harro Magnussen, a fost dezvelită la 21 august 1898 cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la naşterea reformatorului.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

citeste totul despre: