Braşov: Spitalul Judeţean, dator vândut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov are la 1 iunie datorii la furnizori în valoare de 2,5 milioane de euro.

Dr. Dan Grigorescu, purtătorul de cuvânt al spitalului, a precizat că din necesarul de patru milioane de lei pentru plata salariilor pe luna mai, nu există decât 2,6 milioane de lei de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi se fac demersuri pentru diferenţa de 1,4 milioane de lei. „Pentru a se putea plăti tranşa a doua din salariul al 13-lea ar mai fi nevoie de un milion de lei, iar din resursele spitalului poate fi luată doar suma de 30.000 de lei”, a explicat doctorul Grigorescu. Totodată, din cele 2,5 milioane de euro datorii la furnizori doar 125.000 de euro trebuie achitaţi de către Consiliul Judeţean pentru lucrările de reabilitare efectuate anul trecut.

5 miliarde pentru autorizare

Probleme sunt şi cu stocurile de medicamente ale spitalului care nu mai ajung decât pentru cel mult două săptămânii, în loc de o lună aşa cum ar trebui. O altă problemă cu care se confruntă conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă sunt aparatele de radiologie, pentru că, din cele 22 existente doar pentru două a fost obţinută autorizaţia de funcţionare. „Chiar dacă nu au autorizaţie, nu înseamnă că aceste aparate nu sunt sigure şi funcţionale. Spitalul are nevoie de cinci miliarde de lei vechi pentru a le autoriza şi deocamdată nu există aceşti bani”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” dr. Dan Grigorescu.

Deficit de personal

De asemenea, deficitul de personal creează probleme aproape în toate secţiile spitalului. Cele 200 de posturi pentru medici, asistente, infirmiere sunt în continuare blocate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite