Braşov: Liviu Steciuc este cel mai longeviv director al Teatrului Arlechino
0
De 45 de ani slujeşte Teatrul de Copii Arlechino. Aici a avut o activitate neîntreruptă, mai întâi ca actor, apoi ca regizor şi director. Teatrul este pentru el un mod de viaţă şi îi oferă cele mai multe satisfacţii.
Profil
NĂSCUT: 3 decembrie 1944, Braşov
STUDII: Institutul de Teatru „I.L. Caragiale“, Bucureşti
FAMILIE: Căsătorit, un fiu
Liviu Steciuc nu şi-a imaginat că va ajunge actor, ci se visa profesor. La 16 ani, portarul unui cămin din Delta Dunării i-a ghicit în palmă şi i-a prezis o carieră strălucită ca actor sau pedagog. Ştiindu-se un băiat timid, tânărului nu i-a venit să creadă şi a luat totul ca pe o glumă, dar profeţia portarului s-a adeverit. În mod aparent întâmplător, tatăl său i-a găsit de lucru la „Teatrul Motănel, oraşul Stalin“, cum se numea pe vremea aceea. „Eu credeam că o să lipesc afişe sau că o să vând bilete şi, când colo, m-am trezit în biroul directorului, care-mi propunea să dau concurs pentru ocuparea postului de actor păpuşar. Atunci am dat şi prima audiţie. Un regizor m-a pus să citesc nişte fabule şi mi-a zis că mă aşteaptă la concurs. În aceea perioadă mi-am dat seama că am un talent care nu ieşise încă la suprafaţă şi au trecut 45 de ani de la primii mei paşi în acest teatru“, îşi aminteşte artistul.
Atras de regie
La scurt timp, maestrul Steciuc a început să se simtă atras de regie şi a fost asistentul regizorului de pe vremea aceea. Prima piesă regizată de el a fost „Necazurile lui Şurubel“ de Valeriu Silvestru, o creaţie foarte greu de pus în scenă. „Acesta a fost prima mea ieşire la rapă cu o piesă regizată, care a avut şi succes. Dacă ar fi să mă mai nasc odată, tot teatru aş face. E ca un microb de care nu mai poţi scăpa“, spune Liviu Steciuc.
În cei 45 de ani de activitate, braşoveanul a rămas cu câteva spectacole în inimă. Cea mai dragă, însă, îi este piesa „Pescarul şi sufletul său“, de Oscar Wilde, la care a lucrat şase luni, până la cele mai mici detalii şi care a fost jucată la festivaluri internaţionale şi s-a bucurat de cele mai multe aprecieri. „Cele mai multe satisfacţii în viaţă le-am obţinut din teatru. Le spun tuturor oamenilor care vin aici să se angajeze că nu pentru bani muncim, ci pentru suflet, şi că trebuie să facă foarte multe sacrificii. Mai spun unii că pentru ei locul de muncă e ca a doua casă. Pentru mine teatrul a fost ca prima casă“, spune artistul.
Părinte pentru actori
De-a lungul timpului, Liviu Steciuc a descoperit şi a format generaţii întregi de actori, care nu aveau studii de specialitate. A pus în scenă atât spectacole pentru copii, cât şi spectacole pentru adulţi, dar şi spectacole de pantomimă şi de umbre. Acestea au adus Teatrului Arlechino premii naţionale şi mai ales recunoaşterea internaţională.
Acum, regizorul sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţarea teatrului pe care îl conduce şi de curând a obţinut titlul de cetăţean de onoare al Broşovului, pentru întreaga activitate. „Avem un public foarte fidel printre copiii braşoveni. Unii revin la spectacole şi de câte şapte, opt ori cu aceeaşi plăcere. Alţii ştiu texte pe de rost de la cap la coadă sau se ridică din sală şi vor să joace. Aceasta este cea mai mare satisfacţie, mai ales că micuţii sunt cel mai sincer public, pe care nu merge să-l păcăleşti“, declară Liviu Steciuc.
Întrebări şi răspunsuri
Ce proiecte de viitor aveţi?
De-a lungul tipului am avut foarte multe succese cu piesele noastre la festivalurile internaţionale. Chiar acum am primit o invitaţie la festivalul din Tunisia, pe care nu aş vrea să-l ratăm, mai ales că anul trecut, din lipsă de buget nu am putut onora invitaţia. Avem nevoie de aproximativ 3.000 de euro, pentru trasportul a şapte persoane, plus recuzită, dar dacă va fi nevoie voi ceda locul meu pentru actori. De altfel, avem vreo doi-trei actori care trebuie să iasă la pensie, dar eu nu-mi doresc acest lucru şi voi face tot posibiliul să-i menţin în echipa mea.
În ce ţări aţi fost cu Teatrul Arlechino?
Am avut multe participări internaţionale, chiar repetative. În Franţa, de exemplu, la Charleville, unde am avut un mare succes cu piesa „Punguţa cu doi bani“. Am mai fost în Italia, Danemarca, Israel, Spania şi Praga.
Ce-i place:
„Îmi plac foarte mult fructele, mai ales pepenele. Mănânc în prostie şi nu ştiu dacă este coincidenţă sau nu, dar când mama mea era însărcinată cu mine mânca foarte mult pepene. Îmi plac femeile frumoase, iar dacă mai sunt şi talentate este şi mai bine. Iubesc foarte mult animalele“, mărturiseşte regizorul.
Ce nu-i place:
„Nu-mi place să vad oameni săraci, care suferă şi mai ales animale chinuite. Când mă uit la televizor şi văd asemenea imagini, mut imediat pe alt post. Nu-mi place noua generaţie de actori, pe care-i mai văd prin telenovele româneşti. Nu au dicţie deloc şi le sugerez să le titreze“, susţine Liviu Steciuc.
Se încarcă comentariile...
