Braşov: Etnobotaniştii, trimişi în „şomaj“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La autorizare, patronii trebuie să demonstreze că produsele comercializate nu pun în pericol sănătatea braşovenilor
La autorizare, patronii trebuie să demonstreze că produsele comercializate nu pun în pericol sănătatea braşovenilor

Decizie corectă a consilierilor locali, care au respins contestaţiile a patru patroni de magazine de vise, care contestau interzicerea derulării acestei activităţi în municipiul Braşov.

Firmele au depus plângeri încă de anul trecut, solicitând revocarea Hotărârea de Consiliu Local, pe motiv că încalcă prevederile altor legi. Autorităţile au rămas ferme pe poziţie, argumentând că „hotărârea a fost supusă controlului de legalitate al Prefecturii Braşov şi nu a fost restituită spre reanalizare sau atacată în contenciosul administrativ conform prevederilor legale in materie“.

„Motivul care a stat la baza adoptării acestei hotărâri este legat de pericolul tot mai crescut pe care îl reprezintă, pentru viaţa şi sănătatea publică, consumul plantelor etnobotanice, şi mai ales înmulţirea numărului de consumatori a reprezentat un semnal de alarmă pentru noi toţi”, a spus primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro.

Pe de altă parte, pentru legalizarea drogurilor uşoare s-au pronunţat diverse persoane publice, printre care chiar şi fiica preşedintelui Traian Băsescu. "Dacă în alte ţări ca Olanda sau America aceste droguri sunt permise, da, probabil că voi fi de acord cu această iniţiativă", a spus Elena Băsescu, adăugând că va ţine cont şi de decizia grupului politic din care ar putea face parte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite