Centru de Permanenţă la Predeal
0Acesta va funcţiona în intervalul orar în care Policlinica Predeal nu are program ( ora 15.00 până a doua zi dimineaţă) şi va oferi servicii de urgenţă pentru cazurile ce nu necesita transferarea la un spital din Braşov.
Serviciile medicale vor fi asigurate de şapte medici de familie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Dr. Alexandru Bălescu, a declarat că va pune la dispoziţie o ambulanţă care va asigura transportul pacienţilor pe raza oraşului Predeal.
„Aproximativ 130.000 de lei au fost alocaţi prin Hotarâre de Guvern pentru reabilitarea clădirii unde îşi desfăşoară temporar activitatea grădiniţa cu program prelungit şi pentru amenajarea Centrul de Permanenţă. Pentru amenajarea Centrului Medical de Permanenţă au fost investiţi aproximativ 32.000 de lei, sumă la care se adaugă obiectele de inventar", a declarat primarul oraşului, Ionel Goidescu.
Centrul este dotat cu defibrilatoare și medicamente pentru tratament de urgență, iar predelenii sau turiștii care au nevoie de consultații medicale sau trebuie să fie ținuți sub observație pot apela numărul de telefon 0760.686.301.