Braşov: Din cauza crizei financiare, un singur invitat străin la Festivalul de Muzică de Cameră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii care vor evolua anul acesta la Festivalul Muzicii de Cameră au decis să cânte fără a fi remuneraţi. Nici spectatorii nu vor plăti bilet la niciuna dintre manifestările din cadrul evenimentului ce va debuta pe 28 iunie.

Ce-a de-a 37-a ediţie a Festivalului Muzicii de Cameră se va desfăşura în curtea primăriei, tot din lipsa fondurilor pentru închirierea unui spaţiu adecvat unui astfel de eveniment. „Nu avem fonduri deloc, iar o altă locaţie fără bani nu am găsit. La Casa Armatei trebuia să plătim 6.200 de lei pe zi pentru închirierea sălii, or, timp de şase zile, cât durează festivalul, era imposibil să putem suporta aceste costuri. De la Ministerul Culturii nu am primit bani” a precizat, pentru AGERPRES, directorul muzical al Filarmonicii Braşov, Dănuţ Manea.

Un singur invitat străin

Pentru prima dată Festivalul Muzicii de Cameră va fi unul naţional, nu internaţional, pentru că nu va participa decât un singur invitat străin. Acesta vine din Turcia şi este violinist.

În program vor fi un concert de muzică veche, un recital de pian la patru mâini, un recital de lieduri, un concert de orgă, care se va desfăşura la Biserica Neagră şi multe altele. Festivalul va fi încheiat de Cvartetul Gaudeamus. Festivalul Muzicii de Cameră de la Braşov este unul dintre cele mai longevive din Europa.

Festivalul se va desfăşura în perioada 28 iunie – 3 iulie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite