Se închide şantierul arhelogic de la Biserica Neagră. Urmează reabilitatea curţii obiectivului turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săpăturile arhelogice au început în 20111 şi se va închide astăzi. Au fost descoperite peste 1400 de morminte şi vestigii arhelogice, care vor fi expuse la muzeul bisericii.

Printre descoperirile importante din această ultimă etapă a descărcării arheologice de la Biserica Neagră se află două pietre funerare datând de la începutul secolului al XVIII-lea. Una dintre ele, descoperită pe latura din faţa, la intrarea în Biserica Neagră, este întreagă şi are dimensiuni impresionante: lungime de doi metri, lăţime de 80 de centimetri şi înălţime de 30 centimetri.

După închiderea şantierului arheologic urmează modernizarea curţii Bisericii Negre. În proiectul de modernizarea este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului.

De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural. În urma concursului de arhitectură organizat în anul 2011, a fost desemnat proiectul câştigător realizat de Asocierea SC Exhibit Arhitectura SRL Braşov & SC ADNBA SRL Bucureşti, care şi-a propus rezolvarea pavimentului cu păstrarea calităţii istorice şi plastice, prin repunerea în funcţiune a rigolelor, preluarea şi dirijarea apelor către un punct de colectare în zona Curţii Mic.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite