Baschet: CSU Brașov a suferit cea de-a opta înfrângere consecutivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSU Braşov este „lanterna roşie“ a Diviziei A Foto: Bogdan Crăciun
CSU Braşov este „lanterna roşie“ a Diviziei A Foto: Bogdan Crăciun

Într-o restanță a etapei cu numărul XXII din Divizia A de baschet masculin, gruparea CSU Cuadripol Brașov a pierdut confruntarea susținută, în această seară, pe propriul teren, în fața Stelei, bucureștenii impunându-se cu 85-79.

Chiar dacă au câștigat ultimul sfert (30-21), brașovenii nu au mai reușit să întoarcă soarta partidei. Primele două reprize au fost câștigate categoric de echipa din Ghencea, 22-12 și 22-18, iar sfertul trei a fost cel mai echilibrat: 20-19 pentru Steaua.

Cu un bilanț dezastruos după primele 22 de etape (2 victorii și 20 de înfrângeri), CSU Brașov este pe ultimul loc în Divizia A, cu numai 24 de puncte acumulate. De partea cealaltă, Steaua a urcat pe zece, cu 33 de puncte în cont.

Pentru CSU Cuadripol au marcat: Bubanja - 23p, Marinkovic și Wohlleb - câte 15p, Paliciuc - 12p, Ivanov - 6p, Mladenovic și Boian - câte 4p fiecare. De la oaspeți s-au remarcat: Mack - 18p, Myles - 17p, Voinescu - 13p și Timus - 12p.

În runda viitoare, CSU va întâlni, în weekend, pe propriul teren, pe Energia Rovinari.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite