Ziariştii din Brăila au pus mâna pe arme, la Cupa Presei la Tir. Corespondentul „Adevărul” a tras cel mai bine şi s-a clasat pe locul I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Ziariştilor brăileni li s-a dat posibilitatea să demonstreze cât de buni ţintaşi pot fi când au în vizor nu neapărat subiecte senzaţionale ci nişte simple placaje trasate cu cercuri. Iar pentru ca întrecerea să fie incitantă, ţintele au fost plasate la 100 de metri, iar mânuitorilor de tastaturi şi aparatură foto-video li s-au dat pe mână pistoale mitralieră „Kalashnikov” şi muniţie de război.

Cupa presei la tir, o competiţie organizată de Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, în preajma Zilei Armei Geniu, a devenit deja o tradiţie în Garnizoana Brăila. La ediţia din acest, şi-au etalat abilităţile de a trage cu arma 12 ziarişti din presa scrisă brăileană. Unii au făcut o figură frumoasă, uimindu-i pe militari cu un tir precis şi grupat, alţii au reuşit performanţa de a nu atinge ţinta cu nici măcar unul din zecile de gloanţe pe care le-au avut în încărcător.

S-a tras cu pistolul-mitralieră, 20 de cartuşe în runda de reglaj, şi 30 de cartuşe în concursul propriu-zis, şi cu pistolul „Carpaţi”, 9 cartuşe de reglaj şi 7 în concurs. La final, după ce emoţiile competiţiei s-au risipit, iar organizatorii au adunate punctele şi au întocmit clasamentul, pe locul III s-a situat Gina Bahor, coresponent Radio „România Actualităţi”, pe II Marian Gheorghe, redactor „Obiectiv – Vocea Brăilei”, iar pe I Florentin Coman, redactor „Obiectiv – Vocea Brăilei” şi corespondent „Adevărul”.

Primii trei clasaţi au primit cupe şi diplome, iar restul participanţilor au primit doar diplome. Acestea au fost înmânate de colonelul Neculai Goliţă, şeful de Stat Major al Brigăzii 10 Geniu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite