Un gălăţean a fost la un pas de moarte după ce a intrat cu maşina într-un refugiu de tramvai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a fost avariată serios în urma impactului Foto: obiectivbr.ro
Maşina a fost avariată serios în urma impactului Foto: obiectivbr.ro

Şoferul, în vârstă de 20 de ani, a pierdut controlul volanului, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, şi a intrat cu maşina într-un refugiu de tramvai. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Un gălăţean a scăpat astăzi ca prin urechile acului de la moarte, acesta intrând cu viteză într-un refugiu de tramvai, în timp ce circula pe bulevardul Dorobanţilor, dinspre Calea Galaţi, spre strada Eremia Grigorescu din Brăila.

Şoferul de 20 de ani avea permis de aproape un an de zile, iar lipsa de experienţă la volan şi-a spus cuvântul. Acesta a accelerat mai mult decât era cazul, în condiţiile în care şoseaua era umedă, iar la un moment dat a pierdut controlul maşinii, lovind frontal refugiul de tramvai. Din fericire, nu era nimeni în acea zonă la momentul respectiv.

Maşina a fost puternic avariată în urma impactului, fiind necesară aducerea unei platforme auto pentru a o tracta de la locul accidentului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite