Un bărbat s-a trezit cu maşina zgâriată de la un capăt la celălalt după ce a avut o discuţie contradictorie cu o altă persoană

Un bărbat s-a trezit
cu maşina zgâriată de la un capăt la celălalt după ce a avut o discuţie
contradictorie cu o altă persoană

Maşina a fost avariată de brăileanul nervos Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii brăileni au deschis un dosar penal pentru distrugere pe numele unui bărbat de 46 de ani, care şi-a pierdut cumpătul şi a distrus caroseria unui automobil prin zgârierea vopselei, după ce se certase cu proprietarul maşinii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un brăilean riscă să ajungă la închisoare după ce a zgâriat maşina unui concitadin cu care avusese o discuţie mai aprinsă.

”În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila, pe 22 noiembrie, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Brăila, bănuit că, pe fondul unor discuţii avute în contradictoriu cu un alt bărbat, la data de 25 iulie 2017, i-ar fi distrus acestuia caroseria autoturismului, prin zgârierea vopselei, în timp ce se afla parcat pe o stradă din municipiu”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru distrugere.

citeste totul despre: