ULTIMA ORĂ: Digul de la Tichileşti, consolidat cu sprijinul penitenciarului din localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii din PMT Tichileşti, sensibilizaţi de imaginile dezastrului care a afectat toată ţara, s-au oferit voluntari pentru a pune umărul la supraînălţarea digurilor ameninţate de ape.

„Ca urmare a inundaţiilor, atât personalul, cât şi persoanele private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, şi-au manifestat disponibilitatea de a ajuta comunitatea. Ei participă, alături de reprezentanţi ISU, ai Jandarmeriei, MapN, ai administraţiei locale, la acţiuni de transport materiale, consolidare şi supraînălţare a digurilor", a precizat inspectorul principal Gianina-Jenie Crăciun, directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti (PMT).

image

Astăzi, mai mulţi tineri din penitenciar, împreună cu trei subofiţeri, au umplut saci cu nisip şi pământ şi au consolidat digul cu folie, în zonele în care apăruseră infiltraţii ale apelor Dunării, în dreptul comunei Tichileşti.

Mâine, alţi tineri şi cadre din PMT le vor lua locul, dat fiind faptul că digul este în continuare ameninţat de şuvoaie, deşi nivelul Dunării a scăzut cu patru centimetri.

image

Tot astăzi, sute de oameni au intervenit, aşezând câteva mii de saci cu nisip şi pământ pe digurile Noianu-Chiscani, Corbu Vechi, Latinu-Vădeni, Măxineni-Racoviţa. Numai la Vădeni au fost aşezaţi în calea apelor 3.400 de saci şi 360 mp de folie polietilenă. Peste tot au apărut infiltraţii, semn că pericolul nu a trecut nicidecum.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite