Sute de lebede în ghearele gerului, pe o baltă îngheţată, la graniţa Brăilei cu Tulcea. Câteva au murit, prinse în sloiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gerul năpraznic din această săptămână a afectat puternic un stol de lebede care îşi au habitatul pe o baltă de lăngă comuna tulceană Smârdan, la graniţa cu judeţul Brăila.

 Balta Piatra Fetei s-a format pe braţul vechi al Dunării, în actuala zonă dig-mal. Câteva lebede au ajuns aici în urmă cu câţiva ani, iar în prezent stolul a ajuns să numere peste 200 de exemplare. În ultimele două-trei zile, când zona s-a aflat sub incidenţa codului portocaliu de frig, iar pe timpul nopţii temperatura a scăzut până la minus 20 de grade Celsius, luciul de apă a îngheţat, iar lebedele au făcut cu greu faţă situaţiei. Câteva dintre ele au murit, prinse în gheaţă, iar celelalte au rămas fără vlagă, nemaiavând nici măcar putere să se ferească de oamenii care se apropiau de ele.

Impresionaţi de starea lor, câţiva localnici au mers pe gheaţă în fiecare zi, riscându-şi viaţa, pentru a le duce mâncare. Marţi dimineaţă, un bărbat a fost pe punctul de a fi înghiţit de ape, după ce gheaţa a început să cedeze sub picioarele sale. Acesta le adusese lebedelor pâine şi era mâhnit de faptul că păsările nu se mai hrănesc ca înainte. “Cu o zi înainte, se băteau pe bucăţile de pâine. Marţi, când m-am dus la ele nici nu se mai mişcau din loc”, ne-a povestit bărbatul. Tot marţi, un alt localnic, văzând starea apatică a păsărilor, s-a gândit că dacă le va aduce peşte vor reacţiona mai bine.

Petrică Mărculescu, primarul comunei Smârdan, ne-a declarat, joi, că păsările moarte au fost ridicate de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinar Tulcea, care au prelevat probe, pentru a verifica dacă decesul a fost provocat de virusul gripei aviare.

image

“Trei lebede erau moarte în gheaţă. Li s-au luat probe şi, din câte am înţeles, nu s-a găsit nimic legat de gripa aviară. Au murit de frig. Celelalte au supravieţuit, dar nu le-a fost uşor deloc. În zilele cu viscol erau foarte apatice, abia se mai mişcau. Astăzi, dacă a ieşit soarele, am văzut că şi-au mai revenit, sunt mai vioaie. Noi le-am dat în permanenţă hrană, am agentul agricol de la Primărie care s-a dus zilnic cu câte doi saci cu boabe de porumb. Mă bucură faptul că au fost şi alţi cetăţeni care le-au dus mâncare, bucăţi de pâine, chiar şi peşte le-a dus cineva”, ne-a spus primarul comunei Smârdan.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite