Sute de kilograme de legume, fructe şi materiale de construcţii confiscate de poliţiştii rutieri. Şoferii nu aveau acte de provenienţă pentru marfă
0
O şoferiţă de 26 de ani şi un conducător auto de 53 de ani au fost sancţionaţi contravenţional pentru transportul de marfă fără documente de provenienţă. Marfa a fost ridicată de poliţişti până la încheierea cercetărilor.
Joi, 13 iunie, poliţiştii au depistat în trafic o femeie, în vârstă de 26 de ani, în timp ce transporta, cu un autoturism, cantitatea de 444 de kilograme de legume şi fructe, fără a deţine documente legale de provenienţă pentru acestea.
În aceeaşi zi, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 53 de ani, în timp ce transporta materiale de construcţii cu un autovehicul, fără a deţine documente de provenienţă pentru acestea.
”Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila. Ca măsură complementară, marfa a fost confiscată de poliţişti şi predată unei societăţi de profil, în vederea valorificării.
Tot pe 13 iunie, poliţiştii au identificat o femeie, în vârstă de 51 de ani, în timp ce oferea spre vânzare articole vestimentare purtând mărci identice ori similare cu cele protejate, fără a deţine documente legale în acest sens.
Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Marfa a fost ridicată de poliţişti până la finalizarea cercetărilor.