Muzee din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul „Adevărul de Seară", ediţia de Brăila, vă invită să faceţi turul virtual al muzeelor locale. Găsiţi aici informaţii utile, imagini și adrese.

Muzeul Brăilei

Piaţa Traian, nr. 3

Telefoan: 0339.401.002

E-mail: sediu@MuzeulBrailei.ro

Site: www.muzeulbrailei.ro

Instituţia muzeală brăileană, născută odată cu biblioteca publică a oraşului Brăila, a fost întemeiată la începutul anilor '80 ai veacului al XIX-lea. Atunci, mai precis la sfârşitul anului 1880, la 3 noiembrie, în Conferinţa profesorilor din cadrul gimnaziului real din Brăila 8 din cei 10 profesori: Şt. C. Hepites, I. Guliotti, Z. Deimeze, Iordan Dimitriu, I.C. Tacit, Pr. M. Guzianu, Drag. Constantinescu şi Atanasie Popescu - directorul acestei instituţii de învăţământ au hotărât să supună subscripţiei publice înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu pe lângă gimnaziu.

Program de vizitare:
Miercuri - Duminică: 9.00 - 17.00 (octombrie - aprilie)
Miercuri - Duminică: 11.00 - 19.00 (mai - septembrie)
Luni- marţi: închis tot timpul anului, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.

image

Tarife bilete de intrare:
Individual - 2 lei
Grupuri - 1 leu
Bilet circuit persoane individuale:
Istorie-Memoriale - 3 lei
Istorie-Ştiinţele Naturii - 3 lei
Istorie-Memoriale-Ştiinţele Naturii - 4 lei
Taxa foto - 20 lei
Taxa filmare - 30 lei

În ultima duminica din fiecare lună intrarea este liberă la toate secţiile muzeului.

Secţia de Ştiinţe ale Naturii

Parcul Monument Brăila

Tel: 0339401006

Site: http://www.muzeulbrailei.ro/rom/naturale.htm

Secţia de Ştiinţe ale Naturii se află amplasată în Parcul Monument. Clădirea Secţiei are în compunerea ei o sală de expoziţie permanentă, o sală de expoziţii temporare, o sală cu acvarii cu peşti exotici şi un laborator de conservare-restaurare.

În patrimoniul ştiinţific al Secţiei de Ştiinţele Naturii sunt cuprinse toate colecţiile formate de-a lungul anilor, de la înfiinţare şi până în prezent. Astfel, în momentul de faţă, Secţia de Ştiinţele Naturii are în patrimoniul său următoarele colecţii, numărând peste 20.000 de piese: Botanică, Celenterate, Gasteropode, Crustacee, Insecte, Peşti, Amfibieni, Reptile
Păsări, Mamifere, Geologie.

Program de vizitare:
Miercuri-Duminică: 9.00 - 17.00 (octombrie - aprilie)
Miercuri-Duminică: 11.00 - 19.00 (mai - septembrie).

Casa Memorială „D. P. Perpessicius"

Str. Cetăţii, 70
Telefon: 0239.613.030

Site: http://www.muzeulbrailei.ro/rom/perpessicius.htm

Vechea casă a familiei Ştefan şi Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut şi a locuit până la vârsta de 19 de ani Dumitru S. Panaitescu, cel care îşi va adăuga ulterior pseudonimul Perpessicius.

Pe 28 octombrie 1977 s-a deschis, în cadrul Muzeului Brăilei, Expoziţia permanentă cu caracter memorial „Dumitru Panaitescu Perpessicius".

Printre perrsonalităţile care au vizitat muzeul se numără Regele Mihai şi Regina Ana, P.S. Cassian, sculptorul Nicăpetre, acad. Eugen Simion sau scriitorul Marin Sorescu.

Program de vizitare: zilnic 9.30 - 16.0; luni, marţi - închis.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite