Fiul primarului de la Ulmu s-a predat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Iconaru, 29 de ani, fiul primarului din Ulmu, a fost luat, ieri, de poliţişti de pe holul Tribunalului Brăila, după ce a fost sfătuit că e mai bine să se predea, decât să fugă.

Un alt fugar, Vasile Toma, 27 de ani, a fost, de asemenea, încarcerat de către poliţiştii de la Făurei, tot de la tribunal.

În acest moment, toţi cei implicaţi în scandalul de la Făurei se află în custodia Poliţiei. Ajutorul şefului de post de la Ulmu, implicat în scandal, are interdicţie de a părăsi ţara.

„Joi, 17 martie, a fost stabilit recursul inculpaţilor Florin Iconaru, Aurelian Mardale, Stelică Poitaşu, Vasile Toma, Grigore Tănase şi Alexandru Popa. Doi dintre ei, Iconaru şi Toma erau daţi în urmărire. La solicitarea avocaţilor, judecarea recursului la arestare a fost amânată pentru vineri, pentru că, între timp, s-au predat şi ceilalţi inculpaţi", a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului.

Vânaţi o săptămână

Judecătoria Făurei emisese pe numele suspecţilor mandate de arestare în lipsă, pe data de 11 martie.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 9 martie, ora 23.25, şase indivizi din comunele Ulmu şi Cireşu l-au agresat un tânăr de 22 de ani, din oraşul Făurei.

Agresiunea a avut loc într-un local din localitate, iar tânărul bătut a ajuns la Spitalul de Urgenţă Brăila, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Unul dintre bătăuşi s-a folosit de un pistol cu bile marca Walter, calibru 10x22,5 cu un încărcător ce conţinea trei cartușe cu bile, pe care l-a ridicat în sus, în scop de intimidare. Oamenii legii au stabilit că, afară de fiul primarului Iconaru, în scandal a mai fost implicat şi un poliţist.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite