Cum va arăta noul pod de peste Dunăre, dintre Brăila şi Tulcea. S-au anunţat detaliile tehnice, urmează licitaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de studii, discuţii şi amânări, lucrările de proiectare pentru podul suspendat peste Dunăre care va lega judeţul Tulcea de Brăila sunt scoase la licitaţie. Acesta va avea două secţiuni, cu o lungime totală de 23,4 km şi va costa peste două miliarde de lei.

Podul suspendat de la Brăila, al cincilea pod peste Dunăre în România, este mai aproape de realizare ca niciodată. Promis în repetate rânduri de toate guvernele din ultimii 20 de ani, proiectul are gata, din 2016, studiul de fezabilitate şi vine la pachet cu peste 20 de kilometri de drumuri de legătura construite de la zero, de-o parte şi de alta a Dunării. Costul total al proiectului este estimat la 450 de milioane de euro.

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a transmis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice Documentaţia de Atribuire pentru execuţia unui Proiect care cuprinde Podul suspendat peste Dunăre, în zona Brăila. După obţinerea validării, CNAIR urmează să publice Anunţul de Participare pentru lansarea licitaţiei publice.

Lungimea totală a Proiectului este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Macin, în lungime de 4,328 km.

Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală. La aceasta se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea.

Gabaritul pe verticală al podului suspendat va fi de cel puţin 38 m de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării, astfel încât să fie îndeplinite criteriile de navigaţie fluvială. Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiţiei depăşeşte 2 miliarde de lei, fără TVA.

Podul suspendat. Va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52 pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina). De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Lăţimea totală a podului va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având de câte 2,80 m fiecare.

image

Desen din proiectul podului

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranti verticali de legătura între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate).

În ceea ce priveşte aspectul podului, schiţele indică faptul că ar putea semăna foarte mult cu cel de peste canalul Dunăre-Marea Neagră, de la kilometrul 0+540.

image

Podul de peste canalul Dunăre-Marea Neagră cu care va semăna noul pod FOTO Adevărul

Drumul principal Brăila –  Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediana şi zona de parapete. Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 şi km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi două viaducte de acces în lungime de câte 110,00 metri fiecare. Traseul include o ramificatie pe directia Sud, pana la intersectia cu drumul existent Smardan – Macin (DN22).

Drumul de legătura cu DN22 Smardan – Macin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o banda de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila – Jijila) şi se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite