Brăila:Autoturismele oferite spre vânzare blochează domeniul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila:Autoturismele oferite spre vânzare blochează domeniul public
Brăila:Autoturismele oferite spre vânzare blochează domeniul public

Trotuarele dar şi carosabilul din câteva intersecţii au devenit târguri auto ad-hoc. Situaţia este jenantă şi pentru conducătorii auto şi pentru pietoni


Bulevardul Dorobanţilor a devenit de ceva timp, locul unde de-a valma sunt expuse spre vânzare autoturisme. Intersecţia cu strada Şcolilor este deja arhicunoscută şi luată la pas de către amatorii de maşini second hand. Pe toate cele patru sectoare pietonale ale intersecţie sunt expuse sumedenie de autoturisme. Unele sunt aduse chiar de proprietari din Galaţi. La fel, tot pe sectorul pietonal sunt expuse autoturisme şi la intersecţia aceluiaşi bulevard, Dorobanţi, cu strada 1 Decembrie 1918.
Din păcate între proprietarii de autoturisme expuse şi pietoni se mai nasc şi animozităţi. Cei dintâi reclamă faptul că le sunt zgâriate maşinile, pietonii îşi cer dreptul de a circula normal, pe trotuarul lor.
Nepoţelul meu de 5 ani se plimba cu bicicleta pe trotuar şi la un moment dat un samsar de maşini , care expune mereu marfa aici (Dorobanţi-Şcolilor)  a sărit să-l îmbrâncească pentru că i-ar fi zgâriat maşina. Dacă i-am făcut observaţie că acolo este loc pentru pietoni, a început să înjure într-un mod de nedescris” ne-a declarat doamna Emilia locatară în blocul al cărui trotuar este ocupat de expozanţi.

Joc permanent de-a şoarecele şi pisica
Nici primarul Aurel Simionescu nu este mulţumit de starea existentă. „Lunar, convoc salariaţii care au atribuţii în domeniu. Aceştia se duc pe teren fac înştiinţările de rigoare, dau amenzi, dar a doua zi trotuarul este iarăşi ocupat. Este un permanent joc de-a şoarecele şi pisica. Amenzile rămân neplătite şi domeniul public, ocupat. ” ne-a declarat Simionescu. Primarul regretă defiinţarea complexului Armonia, unde erau expuse multe dintre maşinile care ocupă azi trotuarul.

Atenţie, va ploua cu amenzi
Pe de altă parte cei care-şi expun autoturismele pe carosabil, în aceleaşi zone riscă la rândul lor să se trezească cu un noian de amenzi pe cap. După cum declara subinspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila „Conform Regulam,entului de Aplicare al O.U. 195, art.142, litera f. este strict intrezisă oprirea şi staţionarea vehiculelor în intersecţii precum şi la mai puţin de  25 de metri de colţul intersecţiei” . Cu alte cuvinte cei care uită acest lucru se pot trezi cu amenzi destul de usturătoare.


Când se va face ordine?

 Autorităţile locale spun că odată cu preluarea de către Poliţia Locală a unor atribuţiuni pe linie de circulaţie, mai ales în ceea ce priveşte oprirea şi staţionarea vehiculelor. Astfel  lucrătorii Poliţiei Locale vor putea aplica amenzile nestingheriţi, iar cei care uită să respecte legea vor deveni cotizanţi de seamă la bugetul local, 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite