Brăila: Vânătoarea comorilor organizată de Clubul Voltin a fost un succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul care s-a desfășurat în Parcul Monument a reunit 25 de concurenți și 10 tineri la punctele de control. Scopul concursului a fost de a acorda egalitatea de șansă tuturor participanților, printre aceștia numărându-se și cinci tineri cu nevoi speciale de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă.

„Treasure Hunt" organizată de grupul de voluntari locali și internaționali care au lucrat în cadrul Clubului Voltin s-a încheiat după trei ore. Concursul a avut loc în Parcul Monument, iar tinerii aliniați la start au primit o hartă și au avut ca obiectiv principal să ajungă la fiecare punct de control într-un anumit timp.

image

La punctul de pornire a fost amplasat un pavilion unde voluntarii au împărtășit cunoștințele și experiența lor trecătorilor, prin diverse materiale promoționale.

Scopul acestei activități a fost acela de a oferi brăilenilor informații complete despre Serviciul European de Voluntariat, Integrare Europeană, Clubul Voltin și spiritul voluntariatului.

Pentru a câştiga competiţia a fost important ca tinerii participanți să se folosească nu numai de creativitatea şi de cunoştinţele lor dar, de asemenea, să poată să se concentreze în relizarea unor activităţi anterior stabilite.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite