Brăila: Hoţ prins după doi ani în altă localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi o femeie de etnie romă au vrut să facă un ban rapid şi au înşelat o familie din Brăila. Sub pretextul că vor să facă o faptă bună cei doi au furat banii bătrânilor creduli. Hoţul a fost prins după doi ani la Sibiu pe baza amprentelor de pe un borcan.

Înşelăciunea s-a petrecut cu mai bine de doi ani în urmă, chiar de Sfiinţii Mihail şi Gavriil. Cei doi hoţi bine îmbrăcaţi au intrat în vorbă cu bătrâneii, le-au spus că aparţin unui cult şi că vor să facă o faptă bună în zi de sărbătoare.

Cuplul i-a cerut bătrânei un borcan de cinci litri pentru a pune în el ulei vrac, dar şi o sumă de bani care aceasta a fost dispusă să o plătească. Numai că atunci când le-a înmânat suma cerută cei doi au văzut de unde a scos aceasta banii.
Protifând de naivitatea bătrânei care căuta borcanul cei doi i-au luat banii. Mai târziu aceasta a observat lipsa banilor şi a reclamat furtul la Poliţie.

Poliţiştii de la Serviciul Criminalistic au fost solicitaţi pentru a face lumină în acest caz. Probele strânse de aceştia din casa păgubiţilor nu au dus la soluţionarea cazului.

Criminaliştii au prelevat de pe borcan amprentele unuia dintre hoţi şi le-au introdus în baza de date – AFIS 2000 existentă la nivel naţional. Exact când nimeni nu se mai gândea la acest caz bărbatul de etnie romă care a furat banii bătrânilor brăileni a fost prins la Sibiu unde încerca o nouă escrocherie, de această dată cu biblii.

Au fost cazuri când la Brăila a fost identificată o persoană care a comis o infracţiune în altă zonă a ţării. Un exemplu este înşelăciunea săvârşită la noi în urmă cu doi ani, autorul fiind depistat la Sibiu pentru o altă infracţiune. La Sibiu a fost amprentat, iar amprentele au fost comparate cu cele din baza de date şi aşa a reieşit că este vorba despre aceeaşi persoană”, a explicat comisarul Antonel Frigioiu, ofiţer specialist în cadrul Serviciului Criminalistic Brăila.



Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite