Brăila: Gabriel Gheţu - Omul care face bani din mersul pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Gabriel Gheţu - Omul care face bani din mersul pe bicicletă
Brăila: Gabriel Gheţu - Omul care face bani din mersul pe bicicletă

Îndrăgostit de ciclism, de drumeţiile pe două roţi a ajuns să vândă biciclete brăilenilor. Crede că în oraş cel puţin, bicicleta este cel mai rapid mijloc de transport

Profil

Născut : 24 septembrie 1976 Brăila
Studii : liceale
Ocupaţia: gestionar magazin First Bike
Famile: căsătorit, un copil

Când era mic copil, a primit în dar de la părinţi prima bicicletă. Era o construcţie solidă , cu cauciucuri pline.

 „Mult mai târziu, abia după revoluţie, au apărut şi la noi aduse din fosta URSS biciclete pentru copii cu roţi pneumatice. Dar acea bicicletă primită cadou în copilărie s-a dovedit în timp extraordinar de solidă. De la mine a trecut la verii mai mici, apoi la copii noştri şi tot aşa, până s-a stricat de folosinţă prea îndelungată”, îşi aduce aminte Gabriel.

În timp, pasiunea pentru bicicletă a rămas nealterată. Aşa că atunci când Firs Bike  a deschis un magazin de prezentare şi desfacere în Brăila s-a prezentat la interviu a convins  şi a luat în primire locaţia.

„Începutul a fost  ca orice început. Puţin mai greu. În timp însă am ajuns să fiu consultat în ceea ce priveşte mai ales, piesele de schimb. Poţi oferi o piesă, care doar să coste, dar să nu fie exact cea mai potrivită pentru o anume bicicletă.  Cum şi eu sunt fan al bicicletei, nu pot să nu sar în ajutorul cuiva care este în acest mare club”,  ne-a declarat Gabriel.

Gabriel Gheţu are, cum era şi firesc, o bicicletă foarte performantă. O foloseşte aproape zilnic pentru drumul dintre casă şi magazin. Nu renunţă la ea decât atunci când timpul nefavorabil o cere.

„Nu renunţ în primul rând pentru că bicicleta însemnă sănătate. Cele câteva minute de pedalare pun în mişcare cam toate grupele de muşchi ale corpului. Explic acest lucru şi clienţilor, care ulterior când mai dau pe la magazin, mai ales după piese de schimb, recunosc că bicicleta este izvor de sănătate”, ne-a spus trebăluind printre bicicletele sale Gabriel.

Până nu demult, o plimbare la Măcin, pe dig cu bicicleta era ceva normal.

 „De ceva timp însă, a trebuit să caut alte rute pentru că drumul la care fac referire s-a aglomerat foarte tare, astfel că nu se mai pune problema unei plimbări lipsite de riscuri. Acum, când plec în excursii cu maşina iau şi bicicleta cu mine, şi mă deplasez cu ea între două puncte de distracţie. La munte cel puţin, este cel mai bun mijloc de drumeţie, între două beri.
Din păcate şi drumurile prin Insula Mare a Brăilei sunt deplorabile acolo pretându-se doar biciclete de teren. Oricum acestea sunt preferate de majoritatea pescarilor care sacrifică week-end-ul în favoarea pasiunii”,
ne-a mai spus Gabriel.

Cu toată pasiunea lui pentru biciclete, are o singură dezamăgire: nu a reuşit să-şi înveţe soţia să meargă pe două roţi.


Întrebări şi răspunsuri

Care este cel mai căutat tip de bicicletă?

G.G. : "Cel clasic. Puştimea preferă bicicletele cu suspensii, cu anvelope de teren, mountain bike-urile. Dar cei mai mulţi preferă bicicleta clasică. Mai uşor de întreţinut, mai puţin complicată. Este în continuare preferata clasei muncitoare ca să spun aşa, fiind un mijloc ideal de transport la şi de la muncă. Dacă am avea şi piste speciale pentru biciclişti, cred că numărul celor care ar ieşi în trafic cu aceste mijloace de transport , ar creşte exponenţial".

Mopedele tind să ia locul bicletelor?

G.G. "Nu. Mopedele au locul lor, sunt fie ale puştilor de bani gata, fie ale oamenilor care vor să renunţe la confortul maşinii pentru un mijloc de transport comod, cu care se pot strecura în nebunia de trafic de astăzi. Nu pot concura şi nici egala bicicleta".


Ce-i place

Muzica de bună calitate. Dar şi atunci când ascultă muzică nu-i place să deranjeze pe cei din jur aşa că întotdeauna are grijă de volum. Îi plac drumeţiile, evadările în natură, departe de tumultul citadin. Câteva zile petrecute în mijlocul naturii le consideră ca o încărcare a bateriilor.

Ce nu-i place

Faptul că unii oamenii uită de unde au plecat. Le place să parvină, să urce cât mai mult în ierarhia societăţii şi la un moment dat chiar cred că li se cuvine acest lucru. Chiar şi plebeii ajung să fie convinşi că au sânge albastru. Şi astfel de oameni care se cred şefi pe moşia altora sunt cei care provoacă semenilor doar zile fripte.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite