Braila: Dumitru Balaban, deţinătorul brevetului pentru cea mai sigură maşină de cârmă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se bucură ca un copil când vede cum invenţiile sale sunt încă de mare actualitate, chiar şi după 25 de ani

Născut :  24 ianuarie 1948, la Brăila
Studii:  Institutul Politehnic Braşov, promoţia 1971
Profesie:  inginer principal I
Familie:  căsătorit


Imediat după terminarea stagiaturii, obligatorii pe acele vremuri, a intrat ca inginer la institutul de cercetare pentru utilaje de construcţii, astăzi “Ceprorex”  Brăila, unde a rămas fără întrerupere până astăzi. Are un portofoliu impresionant de invenţii, axate mai ales pe hidraulica industrială, câteva însă, chiar sunt de notorietate mondială.

“La începutul anilor 80 am început să lucrez la o maşină de cârmă hidraulică pentru toate tipurile de nave maritime, care să asigure guvernarea vasului în cele mai critice momente. Aşa am conceput mai multe maşini de cârmă de tipodimesiuni diferite care puteau fi montate pe nave de la 4.500 de tone până la petroliere de 165.000 de tone.”Anii au trecut şi din industria de altădată s-a ales praful. Uimitor însă, Ceprorex a rămas, pentru că pe lângă cercetare oferea şi o bază de microproducţie. Programul la maşinile de cârmă a fost  stopat, inclusiv bancul de probă, care a stârnit uimirea  constructorilori navali japonezi de la Kawasaki aflaţi la Brăila, a ajuns sub lama aparatelor de tăiat.

“Brăila”, pe etichetele unor nave demult dispărute

Nimeni nu a ştiut o bună perioadă de timp ce s-a ales de maşinile de cârmă făcute la “Promex”. A se reţine că “Promex” era numele de export al produselor realizate la Progresul- Brăila, încă din anul 1982,  Institutul de cercetare apărea ca montator al maşiniilor de cârmă marca “Promex”. Acum doi ani un fax venit din Turcia  pe adresa uzinei solicita nişte piese de schimb specifice pentru o astfel de maşină de cârmă. Cum inginerul Balaban era binecunoscut, s-a luat legătura cu el.
“Pentru că turcii solicitau asistenţă tehnică, am plecat la Istanbul şi am găsit o nava românească, mineralier de 65.000 tone, care arăta ca o farmacie. Fusese cumpărată ca fier vechi şi după ani buni de folosinţă intrată în reparaţie capitală cunoştea o nouă viaţă. Am recalibrat maşina de cârmă după sistemul de guvernare nou de la bord.Când am văzut elicea bătând apa, în spatele cârmei, am ştiut că am făcut treabă bună”.


O navă considerată demult tăiată a fost găsită graţie etichetei de la maşina de cârmă tocmai în America de Sud. “Nu de mult timp, s-a primit  un fax asemănător din Buenos Aires, dar tot ce s-a putut face pentru aceştia, a fost  să le trimtem piesele de schimb solicitate, fără asistenţa tehnică de rigoare. Era vorba tot de o navă, românească de  15.000 de tone. De ambele nave se ştia că nu mai există demult. Maşinile de cârmă însă, au demonstrat altceva”,  a mai declarat  ing. Dumitru Balaban.


Întrebări şi răspunsuri

Se mai face cercetare în ziua de azi?
D.B. :Din păcate mult prea puţin. Oamenii de afaceri nu prea înţeleg că investiţia în cercetare aduce profit imens, dar în timp. Din păcate la noi se vrea ca rezultatele să apară imediat, iar în cercetare aşa ceva nu este posibil.

Aţi avut oferte de lucru din alte părţi?
D.B. :Oferte de lucru am avut, şi încă din cele mai renumite nume din domeniul hidraulicii navale. Faptul că în urmă cu câţiva ani, am văzut în Polonia la o firmă similară cu a noastră, maşini de cârmă  care foloseau sistemul brevetat de noi, la Brăila, m-a făcut să rămân în continuare aici pentru că tot sper că va veni o zi în care ceea ce s-a distrus în folosul altora, va fi măcar parţial pus la loc.

Ce-i place
Să se întâlnească cu prietenii, plimbările la pădure, liniştea.
Consideră că o ieşire la iarbă verde este echivalentă cu încărcarea bateriilor.  Nimic nu trebuie sacrificat însă în detrimentul familiei, pentru că indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţă, familia este cea care te susţine să mergi mai departe.

Ce nu-i place
Inerţia şi rutina, deoarece atunci când acestea apar, idele noi nu se mai nasc. Nu-i plac oamenii care calcă pe cadavre ca să iasă în faţă, în loc să obţină rezultate prin muncă. Nu-i place bârfa, nu-i place să piardă timp inutil.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite