Brăila: Debut poticnit la Brăila în a doua parte a campionatului de Speedway

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Debut poticnit la Brăila în a doua parte a campionatului de Speedway
Brăila: Debut poticnit la Brăila în a doua parte a campionatului de Speedway

Veniţi după o binemeritată vacanţă, la stadionul municipal Brăila, sportivii care trebuiau să ia startul în cea de-a treia etapă campionatului de Dirt Track au avut surpriza să găsească

Veniţi după o binemeritată vacanţă, la stadionul municipal Brăila, sportivii care trebuiau să ia startul în cea de-a treia etapă campionatului de Dirt Track au avut surpriza să găsească porţile închise.

Bulversaţi de ceea ce li se poate întâmpla, precum şi în lipsa unei informări corecte, organizatorii au crezut că etapa va fi suspendată, fiind vehiculată ideea unui ordin în acest sens dat de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Vicepreşedintele Federaţiei Române de motociclism şi în acelaşi timp preşedinte al federaţiei de Speedway a declarat: "Nu mă  aşteptam la o asemenea primire, chiar dacă ştiu că domnul Bunea Stancu nu este nici pe departe un fan al motociclismului pe zgură”. La fel, pusă în faţa unei neprevăzute aşteptări, Zoe Jurian , arbitru internaţional de motociclism a susţinut la rândul său că: „venind după o perioadă de întrerupere, motocicliştii se văd în imposibilitatea de a se pregăti pentru etapa internaţională de duminica viitoare, care va fi găzduită tot de Brăila”.

Contactat telefonic, preşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Bunea Stancu a refuzat să comenteze faptul că ar fi dat dispoziţie ca evenimentul să fie anulat. De altfel, la ora 15.00 fix, gardianul care asigură siguranţa pe stadionul municipal a invitat competitorii să intre în dispozitiv, pentru începerea concursului, motivând că ordinul primit de la superiori a fost acela de a nu permite accesul motocicletelor pe pistă, înainte ca aceasta să fie udată conform regulamentului.
 
Reacţia unanimă a celor implcaţi în competiţie, după intrarea pe stadion, a fost că de fapt nimeni nu a vrut să oprească copmpetiţia, întârzierea fiind pricinuită doar de o deficienţă organizatorică.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite