Belgieni veniţi să ne strângă gunoiul: „Ne aşteptam la sărăcie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii
voluntari belgieni, alături de Ilie Efttimie, primarul comunei
Siliştea, şi de tineri din comună care au muncit alături de ei FOTO:
Primăria Siliştea
Tinerii voluntari belgieni, alături de Ilie Efttimie, primarul comunei Siliştea, şi de tineri din comună care au muncit alături de ei FOTO: Primăria Siliştea

Un grup de 18 tineri voluntari belgieni veniţi să participe la o acţiune de ecologizare într-o comună din Brăila a constatat cu uimire că nu a nimerit într-o ţară din lumea a treia, aşa cum se aştepta.

Cei 18 tineri voluntari belgieni, membri ai Organizaţiei Naţionale a Cercetaşilor din Belgia, au luat parte la un program de curăţenie, timp de zece zile, pe uliţele şi în gospodăriile satelor componente ale comunei Siliştea din judeţul Brăila. Cot la cot cu ei au lucrat şi zece tineri din comunitatea locală, care au fost cooptaţi în proiectul „Tineri pentru România“.

Proiectul a fost depus de primarul comunei Siliştea, Ilie Eftimie, şi a fost declarat câştigător dintre alte 45. Primarul a declarat că s-a inspirat de la un coleg edil din judeţul Hunedoara, atunci când a făcut formele pentru acest demers. „Am depus proiectul la Ambasada Belgiei la Bucureşti şi am luat legătura cu oamenii care se ocupă de cercetăşie în Belgia. Tinerii muncesc gratuit şase ore pe zi, iar noi trebuie să le asigurăm o clădire unde să poată dormi. Le-am asigurat condiţii mai bune decât au solicitat ei, am făcut tot ce am reuşit şi noi. I-am cazat în sala de sport, le-am asigurat paturi, un frigider, o zonă pentru gătit şi au fost mulţumiţi. Au avut la dispoziţie şi duşurile sălii de sport cu tot ce le trebuie“, a explicat primarul Eftimie.

Am fost foarte suprinşi“

Jeremy Peret, unul dintre liderii cercetaşilor belgieni, a mărturisit că se aştepta la sărăcie, la fermieri ca vai de ei, sate cu case prăpădite, fără străzi, fără utilităţi. „Am fost foarte surprins că nu sunt atât de mulţi săraci, că toată lumea zâmbeşte. Sunt oameni simpli, liniştiţi, veseli, care pur şi simplu îşi trăiesc fără stres viaţa. Toată lumea se cunoaşte, se ajută, oamenii sunt sociabili, se distrează. În Belgia nu este aşa“, a spus voluntarul.

Şcoala din comuna Siliştea s-a implicat în derularea proiectului, zece actuali sau foşti elevi alăturându-se, sub coordonarea directorului Cati Stanciu, grupului de voluntari belgieni în acţiunile de pe teren. Cei 18 tineri belgieni, împreună cu cei  zece din Siliştea, au ecologizat atât satele comunei, cât şi o zonă de pe malul Siretului frecventată de brăilenii amatori de grătar la iarbă verde, care obişnuiau să lase în urma lor munţi de gunoaie.

„Tinerii belgieni şi tinerii din comuna noastră au strâns gunoaiele de pe uliţele satelor Cotu Lung, Cotu Mihalea şi Vameşu, au făcut curăţenie în trei gospodării care aparţin unor oameni în vârstă. Ei au mai făcut curat în curţile şcolilor din Cotu Lung şi Muchea, precum şi în pădurea de plopi de pe malul Siretului, unde se adună lumea la picnic şi unde, din păcate, rămân foarte multe PET-uri, pungi de plastic şi alte resturi“, a mai explicat primarul Ilie Eftimie

Din fericire, cercetaşii belgieni nu au intrat în contact doar cu latura mai puţin civilizată a poporului român. Ei au vizitat mănăstirea Măxineni, aflată la doar câţiva kilometri distanţă de comuna Siliştea, precum şi sediul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati“, din municipiul Brăila. „La mănăstire au fost vizibil impresionaţi de pictura cu tematică religioasă de pe pereţii noii biserici, dar şi de arhitectura vechii mănăstiri“, a povestit profesoara Cati Stanciu.

Primarul, dezamăgit

Pentru că începutul a fost atât de promiţător, primarul din Siliştea spune că speră că va repeta experienţa şi la anul. „Acesta a fost primul an, am făcut ecologizare, s-au inventariat satele, s-au văzut lipsurile la nivel de comună şi, pe viitor, vom încerca chiar şi un parteneriat cu oraşul Liege. Suntem văzuţi destul de prost în Europa, dar vreau să dovedim că noi, cei de acasă, suntem oameni gospodari. Deşi nu întotdeauna m-am simţit bine. Unii săteni, atunci când văd străinii se îmbracă în pantaloni albi, îşi pun ochelari de soare şi vor să facă fotografii cu ei, dar gunoiul din faţa porţii nu-l strâng. Mă deranjează mult acest lucru, felul acesta de a reacţiona al nostru“, a încheiat primarul Efttimie.

Citiţi şi


Imaginează-ţi o lume în care oamenii ar fi mult mai responsabili în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Înscrie-te pe utopiatv.ro pentru a lua parte la un experiment social fără precedent în România. Demonstrează că poţi crea o lume perfectă pornind de la zero! Mai multe detalii şi pe pagina de Facebook a emisiunii.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite