Bătaie între vecini după ce s-au cinstit împreună. Unul dintre combatanţi a fost bătut cu o cană în cap şi a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 51 de ani este cercetat de poliţişti, în contextul în care şi-a pierdut cumpătul după o discuţie contradictorie cu un vecin şi i-a aplicat o corecţie, lovindu-l cu o sticlă şi o cană în cap.

Poliţiştii au fost chemaţi să intervină pe 10 decembrie la un imobil de pe strada Cuza din Brăila, unde fusese semnalat un conflict între două persoane. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că un bărbat de 58 de ani sângera, având capul spart.

Victima a fost transportată la Spitalulul de Urgenţă din Brăila pentru îngrijiri medicale, în timp ce agresorul, un bărbat de 51 de ani, a fost dus la Poliţie pentru audieri. Poliţiştii au stabilit ulterior că cei doi s-au cinstit împreună, iar la un moment dat între aceştia a apărut un conflict spontan, în urma căruia bărbatul de 51 de ani l-a lovit pe prietenul său de pahar cu ce i-a căzut în mână.

Mai întâi i-a aplicat o lovitură cu o sticlă în zona capului, apoi a luat una dintre cănile cu care consumaseră băuturi alcoolice şi a continuat corecţia. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz şi urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei în funcţie de numărul de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima pentru a-şi reveni.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite