Astăzi este hramul Mănăstirii Lacu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Pantelimon" din Staţiunea Lacu Sărat îşi cinsteşte astăzi patronul spiritual. La serviciul religios participă sute de credincioşi, sosiţi din toate colţurile judeţului.

„Sfânta Liturghie Arhierească este oficiată de însuşi Înalt Prea Sfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi brăileni. Sunt prezenţi diaconi şi consilieri arhiepiscopali", ne-a spus părintele protopop Gheorghe Marinescu, din cadrul Protoieriei Brăila.

Sărbătoarea dedicată Sf. Pantelimon - vindecătorul suferinţelor trupeşti şi sufleteşti - a început luni seară, cu slujba de priveghere la care participă maicile mănăstirii, împreună cu duhonicul aşezământului, părintele Doru Sima.

Biserica din lemn

„Mănăstirea Lacu Sărat este cea mai nouă obşte monahală de la Dunărea de Jos. La hramul mănăstirii participă reprezentanţi ai autorităţilor locale, credincioşi din Brăila şi din satele din împrejurimi", a mai spus părintele protopop.

Situată la şase kilometri depărtare de municipiu, Mănăstirea „Sf. Mare Muceanic Pantelimon" a fost fondată pe 27 iulie 1996.

image

Trei ani mai târziu, PS Casian şi ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei, au sfinţit biserica aşezământului, realizată toată din lemn.

Oază de rugăciune şi reculegere pentru maici, dar şi pentru credincioşii care-i calcă pragul, mănăstirea este înconjurată de un parc de 40 de hectare.

Maicile lucrează în atelierul de broderie bizantină şi în cel de încondeiat ouă. Totodată, se ocupă de grădinărit şi confecţionează suveniruri. An de an, sute de credincioşi se roagă pentru vindecare Sfântului Pantelimon.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite