AFACERI: Măxineni intră în forţă în circuitul turistic

AFACERI: Măxineni intră în forţă în circuitul turistic

Pescarii se pot bucura acum de pescuitul la Balta Măxineni

Prin investiţii minime, un loc care era folosit numai de cunoscători se transformă în obiectiv turistic.Cei care vin în număr mare în zona celor trei lacuri de la Măxineni vor avea începând de anul acesta posibilităţi de cazare şi distracţie chiar pe malul apei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele trei bălţi ale comunei Măxineni, loc unde pescarii amatori din Brăila şi Galaţi trag deseori mai ales vara şi unde au poposit şi unii dintre italienii care desfăşoară activităţi comerciale în regiune, vor putea atrage şi turişti.



„Plecând de la facilităţile mai vechi, intenţionăm să reamenajăm cherhanaua. Cei care vin aici vor avea un punct de desfacere unde vor găsi delicioasa ciorbă de peşte, saramura cu mămăliguţă şi crap la proţap. Anul trecut am repopulat cu puiet de caras şi crap şi, anul acesta, pescarii se vor putea bucura de pescuit aşa cum se cuvine."
, ne-a declarat primarul Mihai Ruse.
Două dintre cele trei bălţi sunt administrate de Primăria Măxineni, cealaltă fiind administrată de un investitor partiular şi este folosită exclusiv pentru pescuit industrial.

„Pentru cei care doresc să pescuiască pe bălţile administrate de Primăria Măxineni taxa este de 20 lei pe weekend. De asemenea, avem mai multe zone unde pot fi ridicate corturi şi nu se percep taxe pentru acest lucru. Iar pentru doritori avem bărci şi două şalupe care îi pot duce mai aproape de lebedele care, an de an, poposesc şi cuibăresc în stufăriş", ne-a declarat viceprimarul Neculai Băluţă.

Nu doar balta

Introducerea bălţilor în circuitul turistic face parte dintr-un amplu program de punere în valoare a zonei. Cei care doresc pot face un tur al obiectivelor aflate pe teritoriul comunei.


Aşa, spre exemplu, pot vizita Mănăstirea Voievodală Matei Basarab, ridicată în secolul al XVII-lea şi care este supusă acum unui amplu proces de restaurare.

„Cei care doresc pot da o fugă până în satul Corbu Nou pentru a vedea resturile cazematelor construite pe linia Focşani - Nămoloasa - Brăila.
Dar revin, cea mai bună ofertă de petrecere a timpului liber va fi la cherhanaua care va arăta aidoma uneia de pe Dunăre, cu acoperiş din stuf şi umbrare din lemn. Iar avantajul de a sosi aici cu autoturismul face obiectivul mai atractiv chiar decât cele situate pe fluviu şi unde nu se poate ajunge decât cu ambarcaţiuni"
, ne-a mai declarat Mihai Ruse.


Pentru amatorii din Brăila şi Galaţi, accesul în zona care va fi deschisă pentru turişti în această vară se face pe DN 23 Brăila - Focşani. Distanţa faţă de municipiu este de 35 de kilometri.

„Este excelentă ideea pentru că mă duc des la Măxineni şi deşi nu este peşte foarte mare, se prinde binişor. Sfatul meu e să amenajeze câteva locuri de campare, mai departe de drum. Cu coşuri de gunoi cu grătar priotejat şi în felul acesta poţi sta un weekend la pescuit acolo", spune Marian Copae, de 54 de ani, pescar împătimit.



citeste totul despre: