20 de permise suspendate şi 13 certificate de înmatriculare retrase de poliţiştii rutieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii rutieri i-au amendat pe vitezomani Foto: arhivă Adevărul
Poliţiştii rutieri i-au amendat pe vitezomani Foto: arhivă Adevărul

Zeci de şoferi brăileni vor fi pietoni pentru următoarele luni după ce au comis diverse abateri în trafic. Alţi proprietari de autovehicule au rămas fără certificatele de înmatriculare pentru că autoturismele pe care le conduceau nu îndeplineau condiţiile cerute de lege.

În perioada 19 - 22 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.

Oamenii legii au aplicat sute de amenzi, în special vitezomanilor, dar şi celor care au intrat în depăşire pe linia continuă sau nu au acordat prioritate de trecere pietonilor pe trecerile marcate în acest sens.

”Poliţiştii au constatat 481 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 125.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 20 de permise de conducere şi au retras 13 certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.  

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite