Secretele prostituatelor glorificate ale istoriei. Cum au transformat curtezanele arta iubirii şi sexul într-un mod de viaţă
0Curtezanele erau femei care practicau aşa-numita prostituţie de lux. Femei care cucereau poziţii în societate şi aveau parte de tot soiul de beneficii. Totodată, aceste prostituate „mitizate“ erau, uneori, adevăraţi oameni de cultură.
Curtezanele au rămas cunoscute de-a lungul secolelor ca femei puternice, care s-au impus în viaţa unor bărbaţi la fel de puternici, regi, prinţi sau oameni politici din secolul al XVI-lea până în zorii secolului al XX-lea.
Practic prostituate de lux, acestea depăşeau condiţia unei simple amante prin complexitatea preocupărilor, dar mai ales prin importanţa care au dobândit-o în viaţa politică, socială, influenţând destinele marilor oameni de stat. Atuurile lor nu au fost doar frumuseţea, dar şi cunoştinţele în materie de sex, cultura foarte bogată, dar mai ales inteligenţa deosebită. Câteva curtezane au devenit adevărate legende şi, culmea, modele pentru tinerele din epoca lor.
Curtezana, o prostituată glorificată
Termenul de „curtezană“ a apărut pentru prima dată la 1540 şi însemna practic o „femeie de curte”, adică cea care se afla în anturajul regilor, reginelor sau în general a nobilimii de curte. Felul cum ajungea la acel statut era de obicei bazat pe calităţi fizice, sexuale şi intelectuale. De obicei curtezanele au activat în Franţa. Pentru specialişti, curtezana nu era decât o prostituată de lux, elegantă, frumoasă, cultă şi inteligentă care ţintea doar către vârfurile societăţii masculine, care de obicei cădea la picioarele ei. Miza era una înaltă. Nu doar sexualitatea şi bunăstarea, ci de cele mai multe ori puterea. ”O curtezană este o prostituată glorificată, un apanaj al regalităţii, al oamenilor nobili şi bogaţi. Este cu mult mai educată şi fermecătoare decât o prostituată bulevardieră. Este echivalentul european al gheişelor japoneze”, se arată în „History Undress”.
Curtezanele alegeau această cale din diferite motive. Fie proveneau din familii de condiţie modestă şi nu aveau alt mod, într-o societate care nu oferea posibilităţi femeilor de a accede pe scara socială, fie din cauza severităţii părinţilor şi a mediului prea puritan în care trăiau, dar de multe ori inclusiv din dorinţa de a trăi boem viaţa şi pentru sentimentul de putere, obţinut prin controlul marilor oameni de stat. De cele mai multe ori îşi începeau cariera de curtezană, aşa cum o arată chiar propriile memorii în adolescenţă, de obicei la 15-16 ani. Majoritatea erau fermecătoare, educate, cu o carismă aparte, devenind un magnet pentru bărbaţii din înalta societate.
„Nu voi dezvălui cum de ce şi cum am devenit la 15 ani amanta contelui Craven. Că a fost vorba de iubire sau despre severitatea tatălui meu, depravarea mea sau de farmecul nobilului lord, care m-a făcut să-mi părăsesc casa părintească şi să mă pun sub protecţia lui. Nu cred că are vreo importanţă. Şi chiar dacă ar avea, nu voi satisface această curiozitate”, scria, în memoriile sale, una dintre cele mai renumite curtezane ale secolului al XIX lea, englezoaica, Harriette Wilson. Fiică a unui elveţian stabilit în orăşelul Mayfair, prin farmecele ei personale a reuşit să devină cunoscută ca „amanta regalităţii britanice“, fiind adulată de marii oameni de stat ai epocii sale, inclusiv de membrii casei regale.
Femei care puteau decide pacea sau războiul
Curtezanele se deosebesc de amantele clasice. Ele nu-şi oferă doar trupul şi iubirea, dar întregul talent prin intermediul căruia pot accede atât iubiţii din înalta societate, cât şi ea însăşi. Curtezanele, spre deosebire de amante, sunt omniprezente. Sunt, arată unii specialiştii, „amantele la vedere”. Umblă nestingherite în anturajul bărbatului iubit şi de multe ori sunt propulsate în lumea înaltă. ”O curtezană poate să devină companionul unui bărbat din înalta societate în tot ceea ce întreprinde, înlocuindu-i chiar soţia”, arată „History Undress”.
Influenţa curtezanelor s-a dovedit de multe ori nelimitată. Una dintre femeile care a dobândit puterea reală prin frumuseţea, geniul şi priceperea ei în aşternuturi a fost Ninon de Lenclos, o adevărată frumuseţe a secolului al XVII lea, din Franţa. Ninon de Lenclos a fost nu doar o curtezană, dar şi o scriitoare şi liber-cugetătoare. Prin aşternuturile ei s-au perindat prinţi, filosofi, scriitori şi oameni de stat.
Printre cei mai renumiţi se numără François de la Rochefoucauld, prinţ de Marcillac, în acelaşi timp un renumit filosof şi moralist francez. O pasiune pentru Ninon a făcut şi regentul Franţei, Filip al II-lea, duce de Orleans, dar şi celebrul La Fontaine. Celebrul autor de poveşti Charles Perrault, dar şi Racine sau prinţul de Conde au fost de asemenea pe lista cuceririlor frumoasei Ninon. Nici măcar cardinalul Richeliu nu ar fi rezistat farmecelor acesteia. Deţinea o putere atât de mare, prin influenţa exercitată, spun biografii săi, încât ar fi putut determina pacea şi războiul în Europa. Şi în condiţiile în care nici măcar nu avea origine nobilă.
”Pompey, în vanitatea sa, spunea că poate ridica o armată doar bătrând din picior, dar Ninon de Lenclos putea ridica întreaga cavalerie a Europei doar cu un semn din deget. Totodată, cu acelaşi semn i-ar fi făcut să-şi lepede armele şi să trăiască în pace”, se arată în ”Ninon de Lenclos. Life and letters”, tradus şi editat de Robinson-Overton. Atuurile franţuzoaicei ”atât de fragile şi fără obârşie nobilă erau frumuseţea, optimismul, amabilitatea, bunătatea, şarmul, realizări geniale în domeniul ştiinţelor şi artelor. Puterea obţinută doar cu ajutorul farmecului Ninon a folosit-o în scopuri nobile însă, fiind o adevărată patroană a artelor şi ştiinţei“.
”A conturat marile politici naţionale, a contribuit la succese militare şi succese diplomatice, mai mult decât orice bărbat sau grup de bărbaţi din secolul al XVII lea. Mai mult decât atât, geniul ei a lăsat importante contribuţii în domeniul artelor frumoase şi a muzicii”, se precizează în ”Ninon de Lenclos. Life and letters”. O altă femeie de condiţie modestă care a obţinut puterea supremă în Franţa a fost Cora Pearl, o englezoaică care a trăit în secolul XIX. Educată puritan într-o familie modestă, ea a atras privirile nobililor prin frumuseţe, şarm, dar şi prin inteligenţă deosebită. Cariera de curtezană şi-a început-o după o partidă de sex la beţie. Mai precis în perioada adolescenţei a acceptat invitaţia unui bărbat la o prăjitură, a băut prea mult gin şi consecinţele sunt clare. După această experienţă, umilitoare în epoca victoriană, Cora a ajuns într-un bordel, pe care însă l-a părăsit rapid, cucerindu-l pe unul dintre membrii Casei Regale Britanice. Ajunge în Franţa, unde devine curtezană şi amanta lui Napoleon.
Experte în jocurile sexuale
Toate aceste curtezane renumite, spun diferiţii biografi sau autori, aveau un magnetism sexual aparte. Nu doar frumuseţea şi inteligenţa îi ţineau pe marii oameni de stat în compania lor, ci şi priceperea lor în jocurile iubirii carnale. Curtezanele inovau în pat şi de multe ori practicau jocuri sexuale pe care nicio amantă nu le putea oferi partenerilor. ”O curtezană putea seduce un bărbat cu mintea ei, cu farmecul dar şi fiindcă cunoştea cele mai noi metode de a face sex. Câteodată erau suficient de îndrăzneţe pentru a folosi «jucării»“, se arată în „History Undress”.
Hainele şi toate gesturile lor duceau de multe ori cu gândul la plăceri sexuale unice. ”Curtezanele sexualizau senzualitatea. Îşi roşeau obrajii şi unghiile să stimuleze pasiunea şi îşi dilatau pupilele ochilor cu atropină, simulând excitarea sexuală. Aveau reputaţia că duceau actul sexual la rangul de artă“, preciza Ruth Rubbinstein în ”Dress Code”, lucrare citată şi de Arthur Asa Berger în „The Art of Seductress”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Trucuri de seducţie pentru femei: trei sfaturi simple, cu efect garantat
Se încarcă comentariile...
