Profesorii primesc "atenţii" în funcţie de averea părinţilor sau notorietatea şcolii. Un consilier local se întreabă: "Se reglementează vreodată situaţia asta în şcoli?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La şcolile cu renume părinţii cu dare de mână continuă tradiţia ”atenţiilor” către profesori. Un consilier local acuză că pe lângă „ atenţii”  se fac şi afaceri la negru cu auxiliarele.

”Păi aşa se face. Când eram la şcoală şi ai mei tot aşa dădeau câte ceva la învăţătoare. Apoi la profesorii strângeam noi bani pentru profesori. Cred că este o chestie de bun simţ, măcar la evenimente de genul ăsta, Crăciun, 8 martie. Acum se strâng bani doar pentru o atenţie”, declară cu seninătate Elena V., mamă a unui elev de clasa a II-a din Botoşani. Aceasta este în mare parte percepţia  majorităţii părinţilor care au copii elevi  la şcolile din Botoşani.  Dacă la liceu cadourile rămân la latitudinea elevilor, care de obicei strâng bani, la şcoala generală sau primară comitetele de părinţi fac legea. ”Păi ne strângem în comitet. De obicei un părinte cu funcţie sau ceva mai influent este ales preşedinte şi acolo se hotărăşte ce se cumpăra învăţătoarei. Acum băiatul este in clasa a VI-a şi de obicei la diferite ocazii ne strângem şi hotărâm. În general se dă de Crăciun, de 8 martie şi 1 martie. La diriginte este un cadou mai consistent. De fiecare părintele ajunge cam 40 de lei maxim. Aşa se face de când ştiu eu. Este greu uneori dar de obraz asta este”, precizează Lavinia, mama unui elev de clasa a VI-a din Botoşani.  Cotizaţiile la cadouri depind şi de averea părinţilor dar şi de renumele şcolii. Dacă la cele mărginaşe, la unele licee industriale, unde părinţii sunt nevoiaşi, profesorii nu văd nici măcar o floare de 8 martie. ” Păi predau de 10 ani la un liceu industrial şi nu am văzut un mărţişor de la elevi. Abia au bani unii să se întreţină”, povesteşte un profesor de istorie la un liceu cu profil tehnic. La şcolile cu pretenţii sau liceele cu ştaif, sumele date pentru cadouri se situeaza între 40 şi chiar 100-150 de lei. Acest sistem al atenţiilor la Botoşani este perpetuat şi chiar încurajat de mulţi părinţi. Drept dovadă, la inspectorat nu a fost înregistrată nicio reclamaţie din partea părinţilor. ”Nu am avut astfel de reclamaţii. Dar dacă se întâmplă să le ceară părinţilor atenţii, atunci să vină de urgenţă la noi că vom interveni.”, a precizat Mihaela Huncă inspector şcolar general. La cheltuiala cu ”atenţiile”, de multe ori se adaugă şi cheltuielile cu auxiliarele sau diferite fonduri solicitate de învăţătoare sau diriginţi în special la nivelul şcolilor generale. Acest aspect a fost semnalat de un consilier local care are copii la şcoală. ”Mi se cer întruna bani la şcoală. Eu nu mai fac faţă la câţi bani trebuie să dau. Vin cu teancuri de caiete şi cărţi, totul e la negru, nu se dau chitanţe. Acum iar mi-au cerut bani. Se reglementează vreodată situaţia asta în şcoli?”, a declarat revoltat consilierul local Eugen Ţurcanu. În concluzie însă oficial la Botosani nu se dau atentii profesorilor.

citiţi şi :

Sprijinul financiar al părinţilor, esenţial în şcoli. Câţi bani se plătesc pentru fondul clasei şi cadouri

Banii de cadouri pentru profesori, obicei vechi la Slatina

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite