Privilegiile de sorginte islamică ale „drept-credincioşilor“ domnitori valahi: „Încheie nepedepsiţi mai multe căsătorii, deşi numai una e legiuită“

Un cronicar ungur a lăsat într-o istorie a Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, mărturii controversate despre obieceiurile matrimoniale ale bogaţilor şi chiar ale voievozilor români. Cronicarul aminteşte de boieri şi domni cu mai multe soţii, dar şi libertatea divorţului.

În secolul al XVI lea, diverşi călători străini străbăteau Ţările Române. Aveau fie misiuni oficiale, fie erau simpli geografi sau cărturari veniţi în serviciul principilor valahi. În urma călătorilor străini au rămas de multe ori mărturii preţioase cu privire la istoria românilor. Sunt descrise locurile, graniţele, raporturile de forţe, situaţia economică, dar cel mai important, poate, moravurile şi scurte pasaje de istorie a mentalităţilor care ne înfăţişează un tablou viu al vieţii cotidiene a strămoşilor noştrii. 

Una dintre cele mai importante mărturii este lăsată de cronicarul ungur care a poposit în secolul al XVI-lea şi în Transilvania, ca ambasador dar şi secretar regal. Este vorba despre eruditul Anton Verancsics, care în lucrarea sa „Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti” din 1549, aduce o serie de informaţii inedite şi pe alocuri şocante cu privire la obiceiurile voievozilor valahi, dar şi a boierilor sau a oamenilor simpli.

Voievozii români aveau mai multe neveste sau concubine

Din punctul de vedere al cronicarului ungur, voievozii români nu ţineau de canoanele stricte ale ortodoxiei, în ceea ce priveşte căsătoria. Acesta arată că voievozii ţineau făţiş un adevărat harem la curte, cu nenumărate neveste sau concubine, iubindu-şi numeroşii copii, legitimi şi nelegitimi deopotrivă. Această practică după model islamic ar fi fost specifică tuturor locuitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti. Mai precis, oamenii de rând puteau să aibă două-trei soţii, în timp ce boierii şi voievozii câte doreau. 

„Căci le este îngăduit tuturor îndeobşte de a avea două şi trei soţii, iar boierilor şi celor mai de seamă chiar mai multe, iar voievozii sunt slobozi să aibă câte vor. Deşi şi când au una pe care o şi numesc soţie nedespărţită şi o cinstesc ba cu titlul de doamnă, ba cu autoritatea şi rangul său, şi cu cinstea cea mai înaltă înaintea altora, şi păstrează aceeaşi căsnicie, ei totuşi iubesc pe copiii ţiitoarelor tot atât cât şi pe copiii soţiei fără vreo piedică din faptul că aceia sunt copii de concubine, şi toţi sunt socotiţi legitimi şi vin la moştenire”, se arată în cronica lui Verancsics publicată în ”Călători străini în Ţările Române”.

Ştefan cel Mare a fost renumit pentru numărul de amante FOTO Arhiva Adevărul

Faptul că voievozii trăiau făţiş alături de concubinele oficiale, alături de soţie, este atestat. Un exemplu este cel al lui Ştefan cel Mare care, căsătorit cu Maria de Mangop, se afişa public cu amanta şi mai apoi viitoarea soţie Maria Voichiţa. În aceeaşi situaţie a fost şi Mihai Viteazul cu frumoasa Velica, cunoscută până şi la curtea Habsburgică ca ţiitoarea domnului. 

Chiar şi aşa, deşi prezenţa concubinelor şi în cazul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân sau Alexandru cel Bun este acceptată şi dovedită de izvoare istorice, majoritatea specialiştilor resping posibilitatea căsătoriilor multiple la voievozii români şi prezenţa mai multor soţii oficiale. Mai degrabă este vorba de soţiile pe care voievozii puteau să le schimbe fără să primească afurisenie din partea Bisericii, dar şi prezenţa numeroaselor concubine chiar în anturajul voievodal.

Divorţul, o practică la ordinea zilei în Evul Mediu românesc

De altfel, faptul că voievozii şi chiar oamenii de rând din Ţările Române îşi schimbau des nevestele fără oprelişte, este arătat şi de alţi cronicari. Dacă în vestul şi centrul Europei ruperea căsătoriei era un fapt grav, iar divorţul se acorda extrem de greu, doar în anumite condiţii, printre care imposibilitatea femeii de avea copii, în Ţările Române a divorţa era o banalitate. 

Cronicarul Antonio Maria Graziani scrie în 1564 ”Descrierea Moldovei” şi precizează: „Bărbaţii desfac adeseori căsătoria chiar şi pentru cuvintele cele mai neînsemnate, trimiţând soţiei carte de despărţire şi plătind visteriei 12 denari“. Mai mult decât atât, Anton Verancsics spune consternat că voievozii pot divorţa oricând fără anatemă sau afurisenie din partea Bisericii de ori câte soţii vor şi se pot recăsători fără restricţii cu o alta. Şi asta spre deosebire de ţările catolice, acolo unde regii Franţei, Spaniei sau Angliei aveau nevoie de o dispensă de la papă, cu motive serioase pentru desfacerea căsătoriei. 

”Ei pot încheia nepedepsiţi mai multe căsătorii, deşi numai una e legiuită, dar şi pe aceasta ei pot să o desfacă, dacă nu le place, chiar şi dacă s-au născut copii dintr-însa, fără a săvârşi prin aceasta vreo fărădelege, dând carte de despărţire şi, plătindu-i soţiei, în semn de desfacere a căsătoriei, o sumă neînsemnată de bani”, preciza Verancsics.

Cine a fost Anton Veranciscs

Autorul ”Descierii Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti” s-a născut în 1504 la Sebenico, făcând parte dintr-o familie de nobili locali. A fost un erudit, absolvind prestigioasa Universitate de la Padova, iar mai apoi îndeplinind înalte funcţii de la ambasador în Europa până la secretar regal al lui Ioan Zapolya sau episcop al Transilvaniei. 

I-a cunoscut pe cei mai renumiţi umanişti, precum Erasmus din Rotterdam sau Melanchton a străbătut lumea ajungând până în Persia. Referirile sale la Ţările Române sunt în timpul domniei lui Mircea Ciobanul în Ţara Românească şi a lui Iliaş Rareş în Moldova deşi acoperă o perioadă mult mai mare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Caznele bisericii unde erau înscăunaţi domnii Moldovei: transformată în grajd şi depozit de marfă, salvată de la demolare de o răscoală a sucevenilor

Ce înseamnă, de fapt, expresia „Io“ din titulatura voievozilor din Ţara Românescă şi din Moldova - explicaţia istoricilor