Misterul femeii cu trei picioare şi două vagine. A lucrat ca prostituată şi s-a iubit cu bărbatul cu două penisuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia cu trei picioare
Femeia cu trei picioare

În Franţa sfârşitului de secol al XIX-lea s-a născut o legendă urbană care le dădea fiori multora. Este vorba de femeia cu trei picioare, două vagine şi patru sâni, adusă din Martinica de un vânător de ciudăţenii. Femeia ar fi practicat prostituţia, fiind preferată de clienţii cu fantezii sexuale ciudate.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, numit în Europa ”Belle Epoque”, ştiinţele, emanciparea şi depravarea cunoşteau noi culmi. ”Vânătorii” de ciudăţenii erau la modă în special în vestul Europei, iar circurile căutau personaje cât mai diforme pentru a câştiga din expunerea lor. 

În această perioadă a apărut şi un personaj de legendă care a şi dispărut în mod bizar. Dacă nu ar fi imagini de epocă, s-ar putea crede că a fost doar un mit urban. Este vorba de femeia cu trei picioare, două vagine şi patru sâni.

Blanche Dumas, prostituata din Martinica

În anul 1860, în insula Martinica, se năştea una dintre cele mai ciudate prostituate pe care le va cunoaşte lumea. Născută dintr-un francez şi dintr-o metisă, Blanche Dumas era un copil cu trei picioare. Odată ce a început să se dezvolte, s-a observat că avea două vagine şi patru sâni. 

A fost descoperită de Bechlinger din Para, un renumit căutător de ciudăţenii, pentru expunerea la circ. În acel moment, Blanche Dumas avea 25 de ani. A convins-o să plece cu el în Europa. La Paris, femeia a devenit prostituată, fiind integrată într-un bordel specializat în clienţi cu plăceri bizare. 

Studiată de specialişti

Prostituata cu trei picioare a intrat şi în atenţia specialiştilor. Doi cercetători britanici, George Gould şi Walter Pyle, au studiat-o în amănunţime, dorind să observe dacă anormalităţile de pe corpul tinerei erau şi funcţionale. Aceştia o integrează într-un studiu mai amplu numit ”Anomaliile şi curiozităţile medicinei”.

În lucrarea respectivă, specialiştii precizează că ambele vagine erau funcţionale şi sensibile. Cel de-al treilea picior era prins de pelvis, care era foarte larg, între cele două picioare care la rândul lor nu erau perfect dezvoltate. Acum acestă anomalie poartă numele de ”dygypus”. Totodată se spunea despre Blanche că avea un apetit sexual rar întâlnit. În afară de studiul celor doi britanici şi de pozele de epocă nu se mai ştie nimic de soarta prostituatei cu trei picioare.

Din folclorul urban francez, reiese faptul că Blanche şi-ar fi găsit jumătatea. Se numea Juan Baptista de Santos, era original din Portugalia şi era prezentat ca o ciudăţenie a naturii pe la circuri. Avea trei picioare şi două penisuri perfect funcţionale. Se spune că a fost mulţi ani partenerul lui Blanche. Ambele cazuri erau considerate de medicii timpului, în special de George Gould, ca erori genetice apărute la recombinarea genelor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Anomaliile pământului. Dealul din Bihor unde maşinile urcă fără motor - care sunt explicaţiile specialiştilor pentru un fenomen considerat de mulţi ciudat


Triunghiul Bermudelor din Marea Neagră: vine încet, dar sigur spre malul românesc - misterele unei anomalii magnetice, care face să dispară navele

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite