Cum s-au măcelărit secuii cu românii în urmă cu 72 de ani. Misterele carnagiului de la Aita Seacă şi teroarea declanşată apoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Transilvania de Nord au avut loc incidente sângeroase între români şi secui. Versiunile privind adevărul despre atrocităţile din Secuime diferă de la un povestitor la altul şi de la o naţiune la alta.

La 23 august 1944, România, fosta aliată a Germaniei Naziste, întorcea armele împotriva foştilor parteneri militari printr-o lovitură de stat. După arestarea şi îndepărtarea de la putere a lui Antonescu, regele Mihai, cu sprijinul unui bloc de partide politice în care s-au inflitrat şi comuniştii, a decis noua oritentare a României. Mai precis, ţara noastră devenea aliata Rusiei, Angliei, Franţei, SUA şi a tuturor naţiunilor care luptau împotriva Axei. 

Pentru români a fost prilejul cel mai potrivit pentru a elibera Transilvania de Nord de sub stăpânire maghiară. Această regiune a intrat sub dominaţia hortystă odată cu Dictatul de la Viena din 30 august 1940. În acel an, România a fost obligată, în special de Germania lui Hitler, să cedeze 43.492 kilometri pătraţi, adică jumătate din Transilvania, ţării vecine, Ungaria. Odată ce au fost întoarse armele contra ţărilor Axei, din care făcea parte şi Ungaria, forţele armate române au trecut în toamna lui 1944 la eliberarea Transilvaniei de Nord, bineînţeles cu acordul noului aliat de la est. 

Români tăiaţi cu toporul şi sapa

În acest context, unităţi din Corpul Român al Vânătorilor de Munte în luna septembrie a anului 1944, a intrat în Transilvania, mai precis în Covasna. Presaţi de trupele germano-maghiare,  soldaţii români s-au retras. O parte a acestora au ajuns în localitatea Aita Seacă din Covasna. Aici versiunile româneşti, spun că dispozitivul românesc a fost interceptat de localnicii maghiari. Militarii puţini la număr şi în retragere au fost capturaţi, arată documentele româneşti. Au urmat atrocităţi fără seamăn, spun aceleaşi surse româneşti. Militarii sunt torturaţi de maghiarii din Aita Seacă şi apoi ucişi cu sălbăticie. ” Din documentele de arhivă, rezultă că pe 4 septembrie, militari români izolaţi, aflaţi în retragere dezorganizată, au fost interceptaţi de etnici maghiari din Aita Seacă, luaţi ostateci, torturaţi şi omorâţi(...)Din declaraţiile unor martori rezultă că „vreo 40 de soldaţi români asasinaţi, sunt înmormântaţi într-o groapă; precizându-se că doar într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalţi sunt înmormântaţi în diferite locuri pe câmpul din cimitirul din Aita Seacă”, preciza Ioan Lăcătuşu în lucrarea ”Dăinuirea românească în Harghita şi Covasna”. 

Totodată există mărturii româneşti despre sfârşitul cumplit al ostaşilor loviţi cu sapa sau toporul de localnici. ” A fost rănit un ofiţer român, atacat de către fraţii Naghi, şi dus de către ordonanţa sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofiţer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârţit trupul, iar în sfârşit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap. Asupra corpului neînsufleţit şi ciopârţit în întregime s-a năpustit o femeie de şaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofiţerului pe o piatră, i-a tăiat degetul şi i-a furat verigheta. (...) Celălalt dintre fraţii Naghi  a lovit ordonanţa cu sapa în ceafă, acesta prăbuşindu-se mort pe loc.”, preciza Gavril Olteanu într-o epistolă către Iuliu Maniu. Datele privind numărul militarilor ucişi de maghiari la Aita Seacă diferă. Unele surse indică 100 de militari în timp ce altele doar 13. Cercetările recente converg către ultima cifră. Este deasemenea confirmată existenţa a 13 soldaţi români morţi şi îngropaţi la Aita Seacă. Nu se precizeză clar însă cine i-a omorât.

Răzbunarea ”Gărzilor lui Maniu”

După acest incident, a urmat şi răzbunarea românească. Mai precis Corpul Român al Vânătorilor de Munte a revenit pe poziţii şi pe 10 septembrie a ajuns la nord de Aita Seacă. Din luna septembrie la Bucureşti, în timp ce armatele avansau în Transilvania de Nord, erau organizate regimente paramilitare româneşti care să faciliteze reinstaurarea dominaţiei româneşti în zonă.  Una dintre acestea a fost constituită la iniţiativa PNŢ în septembrie 1944 şi a purtat denumirea de ”Regimentul Iuliu Maniu”. Aceste trupe cum am amintit trebuiau să asigure liniştea în spatele frontului. Se spune că peste 50.000 de oameni s-au înrolat în aceste regimente. Cel mai activ era format din 600 de oameni şi era compus din oameni din zona Braşovului, conduşi de Gavril Olteanu. 

Acesta din urmă era cunoscut ca un avocat originar din Mureşeni, refugiat în anii războiului la Braşov. Gavril Olteanu cu oamenii săi ajunge în Aita Seacă pe 25 septembrie 1944. Odată ajuns aici începe să execute pe localnicii maghiari. Explicaţia oferită de Olteanu pentru faptele sale, a fost simplă: s-a răzbunat pe cei care au ucis soldaţii români la începutul lui septembrie 1944. De altfel Olteanu spune că a venit la solicitarea oamenilor, care i-au povestit de atrocităţile făcute de maghiari. ” La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la faţa locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracţiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii şi am mai putut constata încă opt-zece(...)”, scria lui Maniu, Olteanu. Comandantul regimentului a ordonat decapitarea cu acelaşi topor cu care ar fi fost ucişi soldaţii români, celor doi fraţi Nagy, dar şi a altor localnici bănuiţi că au ucis soldaţi români. Gavril Olteanu susţinea că a făcut dreptate.

Măcel nejustificat la Aita Seacă?

Există însă şi o versiune maghiară a celor petrecute la Aita Seacă. Mai precis se arată că de fapt nu a fost omorât de către localnici niciun militar român. Aceştia din urmă au fost ucişi în urma luptelor cu trupele germane şi trebuia cumva justificată moarte acestora, spun sursele maghiare. ” Martori oculari maghiari povestesc însă diametral opus evenimentele. La 4 septembrie s-a dezlănţuit la marginea satului o luptă la scară redusă, întrucât o contralovitură germană a alungat unitatea militară română stabilită acolo de două zile. Din cauza atacului neaşteptat al nemţilor, românii au suferit pierderi mari, care, evident, trebuiau justificate într-un fel în faţa comandamentului militar superior: în felul acesta ar fi putut să apară acuzaţia că germanii ar fi fost ajutaţi de secuii din localitate, iar răniţii din rândul românilor ar fi fost omorâţi cu brutalitate. 

Aşadar, Aita Seacă trebuia etichetat drept „sat partizan” şi pedepsit pentru a putea da socoteală în ceea ce priveşte numărul mare de români pierduţi”, se arată în lucrarea ” Autonomişti şi centralişti. Enigmele unor decizii istorice . Transilvania de Nord din septembrie 1944 până în martie 1945”, editată de  Nagy Mihály Zoltán şi Vincze Gábor. Sursele maghiare arată totodată că de fapt ”gărzile lui Maniu” au fost chemate de românii care aveau ceva de împărţit cu localnicii maghiari. Aceleaşi surse descriu scene de o brutalitate fără margini. 

Localnici secui sunt tăiaţi şi împuşcaţi fără judecată. ” La 25 septembrie, la chemarea unor români din localitate (care au avut „de plătit o datorie” faţă de câţiva consăteni secui), Olteanu, cu un număr mare de oameni din unitatea lui – aproximativ şaptezeci – s-a deplasat la Aita Seacă, unde toată noaptea au jefuit, apoi a doua zi dimineaţă, sub ochii localnicilor adunaţi, au decapitat precum în evul mediu întunecat – doi secui într-un mod brutal; au mai plătit cu viaţa, prin împuşcare pentru păcatele lor inexistente, alte nouă persoane, dintre care două au murit mai multe zile după aceea datorită rănilor provocate.(...) Olteanu şi tovarăşii lui nu s-au dus în sat pentru a face dreptate, ci au ajutat doar la o răfuială personală premeditată, ceea ce justifică şi faptul că au sosit la faţa locului cu o listă dinainte întocmită.”, arată în aceeaşi lucrare Nagy Mihály Zoltán şi Vincze Gábor. Aceeaşi autori spun că după evenimentele de la Aita Seacă, trupele paramilitare româneşti ale lui Olteanu au plecat şi au jufuit numeroase localităţi maghiare din Transilvania agresând populaţia.

Olteanu trecut pe lista neagră

Actele lui Gavril Olteanu şi a unităţilor sale paramilitare a stârnit nemulţumirea ruşilor, care deja se instalaseră în România. Adjunctul Ministrului de Externe al URSS Vîşinski cere generalului Sănătatescu, şeful de atunci al Guvernului român să desfinţeze aceste unităţi paramilitare şi să-l trimită în judecată pe Olteanu. La 2 noiembrie 1944, oficialul rus spune despre gărzile lui Maniu că sunt un  „detaşament înarmat care comite acte arbitrare criminale”. Din acel moment Armata Română dar şi PNŢ se delimitează de aceste regimente şi mai ales de Olteanu. Culmea până şi Iuliu Maniu îl dezavuează şi spune public că nu are nicio legătură cu aceste regimente şi că nici măcar nu a fost de acord ca acestea să-i poarte numele. Gavril Olteanu ajunge un fugar, care va constitui în primii ani ai pătrunderii comunismului în România, gruparea de partizani, ”Sumanele Negre„. A fost prins, închis la Aiud, unde moare în 1950.  

Aita Seacă, o problemă încă spinoasă

Incidentele de la Aita Seacă au rămas o controversă a istoriei românilor. Există versiuni diferite româneşti şi maghiare privind cele întâmplate. Pe de o parte maghiarii îi consideră martiri pe cei ucişi de Gavril Olteanu, în timp ce românii au ridicat cruci soldaţilor despre care spun că au fost victimele maghiarilor din Aita Seacă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Femeile „fatale” din anii 1940, urmărite de Poliţia secretă: refugiata bănuită că ajută evreii şi „prostituata - spion”

Preşedintele Parlamentului Ungariei la Cluj: Alegerile din România au importanţă crucială pentru comunitatea maghiară

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite