Cât de bogaţi erau voievozii români: îi împrumutau cu aur pe regii Europei, iar negustorii lor făceau comerţ cu vite şi cai pe tot continentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de voievozi români au deţinut averi considerabile. O dovedesc acţiunile lor, dar şi indiciile strecurate prin cronicile străinilor. Cei mai avuţi domnitori ai românilor au fost din neamul Muşantinilor, dar şi al Basarabilor sau Brâncovenilor, în top figurând Petru I Muşat, Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

Informaţiile privind situaţia economică a ţărilor române în evul mediu sunt fragmentare. Practic nu există rămase registre şi evidenţe economice care să surprindă tabloul general în special pentru secolele XIV-XVI. Cu toate acestea aspecte de viaţă economică pot fi compuse din indiciile lăsate de cronicari, acte ale cancelariilor domneşti, dar şi danii sau diferite informaţii rămase de la negustori români sau străini. Cele mai mari averi erau deţinute, cum era de aşteptat, de voievozi.

Nici în acest caz nu există evidenţe clare privind averea exactă a marilor domnitori al Moldovei şi Ţării Româneşti. La fel ca şi în cazul vieţii economice, istoria politică şi cronicile oferă indicii cu privire la posibilităţile financiare ale voievozilor. Prin prisma acestor informaţii, reiese că printre cei mai avuţi voievozi al ţărilor române s-au numărat primii principi ai Moldovei, dar şi voievozi din neamul Basarabilor, precum Neagoe, şi al Brâncovenilor, torturaţi pentru a spune unde şi-au ascuns comorile.

Un împrumut de 52 de kilograme de aur fin

Una dintre primele dovezi documentare ale posibilităţilor financiare ale voievozilor români este cea din anul 1388. La aceea dată, statul medieval Moldova era întemeiat oficial doar de 23 de ani, după confirmarea din 1365 a independenţei şi suveranităţii acestuia de către regele Ungariei. Cu toate acestea, primii principi moldavi făceau dovada unei bogăţii deosebite. În 1388, principele Moldovei, Petru I Muşat, oferea lui Vladislav Jagello, regelui Poloniei, o super-putere a Europei în secolul al XIV lea, drept împrumut o sumă fabuloasă.

Era vorba de 3.000 de ruble frânceşti, cum se exprimau cronicile, mai precis 3000 de mărci de aur. Istoricul Ştefan Gorovei, un specialist al istoriei medievale a Moldovei, evalua acest împrumut. ”O dovadă a însemnătăţii Moldovei şi mai ales a puterii ei economice o constituie împrumutul acordat în 1388 regelui polon; [...] După calculele cele mai recente, împrumutul acordat de Petru I echivalează cu 538 de kilograme de argint fin sau 52 de kilograme de aur fin”, preciza istoricul în lucrarea sa, ”Muşatinii”. Totodată, acelaşi voievod bate prima monedă a Moldovei, grosul. Unul dintre nepoţii săi, Alexandru cel Bun, se bucura se pare de acelaşi belşug, având în vedere că întărea cetăţi, ridica mănăstiri şi îşi permitea să echipeze frecvent trupe pe care să le trimită şi să fie eficiente în faţa cavalerilor teutoni. Alexandru cel Bun  plătea şi o pensie de 600 de galbeni anual fostei sale soţii Ringalla, de care divorţase. 

Voievodul care a construit o ţară

Unul dintre cei mai avuţi domnitori ai Moldovei, timp în care şi ţara pe care o conducea traversa o perioadă fastă din punct de vedere economic, a fost Ştefan cel Mare. În lipsa unor catastife cu averea descrisă în detaliu, ca şi veniturile şi cheltuielile Moldovei, despre puterea economică a voievodului moldovean vorbeşte politica sa de reconstrucţie  şi războaiele purtate. Voievodul a purtat 47 de bătălii. Călătorii şi ambasadorii străini precizau că voievodul poate întreţine, pe timp de război, 40.000 de călăreţi bine echipaţi şi peste 20.000 de infanterişti.

Ştefan cel Mare aduce artileria în Moldova şi dotează cetăţile cu tunuri. Mai mult decât atât, ridică târguri, cetăţi şi 47 de mănăstiri cu meşteri plătiţi cu bani grei. Numai ridicarea sau repararea unei cetăţi costa o avere în evul mediu, în special materialele şi manopera. Mănăstirile şi numeroasele odoare scumpe care le adăposteau erau un alt indiciu al unei averi şi a unei bunăstări fără precedent. Mai mult decât atât, veneţianul Matteo Muriano, doctor în arte şi medicină" trimis în Moldova de dogele Leonardo Loredano în 1502, vorbeşte despre o ţară prosperă care i-ar fi putut uşor procura voievodului venituri însemnate.

image

Ştefan cel Mare a fost elogiat de cronicari FOTO arhiva ardevarul

”Ţara este mănoasă şi foarte frumoasă şi bine aşezată, plină de animale şi de toate bucatele, afară de untdelemn. Grânele se seamănă în aprilie şi în mai, iar vinuri de felul celor din Friuli se obţin în august şi septembrie. Păşuni sunt foarte bune. În această ţară s-ar putea ţine peste 100 000 de cai”, scria medicul veneţian dogelui. Mai mult decât atât, impresionat de averea, prestanţa şi capacităţile militare ale voievodului, un alt cronicar, polonez de această dată, îl vedea ca un stăpân meritos al lumii. „După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înţelegerea şi hotărârea tuturor creştinilor”, scria Jan Dlugosz.

Luxul curţii lui Neagoe Basarab

De cealaltă parte, în Ţara Românească, referiri clare la averea domnitorilor apar în timpul domniei lui Neagoe Basarab(1512-1521), cel care şi-ar fi dorit, spun istoricii să continue tradiţia imperială bizantină. Istoricul Nicolae Iorga este unul dintre specialiştii care susţin că Neagoe Basarab a avut o avere uriaşă şi că a trăit într-un lux ieşit din comun. ”Luxul Curţii lui trebuie să fi întrecut cu mult tot ceea ce se pomenise până atunci. Pentru meşteri de clădiri şi giuvaiergii, el a trimis soli în sus şi în jos, în ţările cu tradiţie artistică: la veneţieni ca la saşi”, preciza istoricul în comentariile sale despre ”Învăţăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său Teodosie”.

neagoe basarab

Voieovdul Neagoe Basarab a cheltuit sume exorbitante pentru ctitoriile sale FOTO arhiva adevarul

O altă dovadă a averii sale de altfel obţinută în mare parte din puterea economică a ţării o reprezintă politica sa edilitară. A.D. Xenopol îl prezintă pe domnul muntean într-o continuă ctitorire de mănăstiri, în special la muntele Athos. Totodată cumpără cu sume exorbitante relicve, icoane făcătoare de minuni şi moaşte. ”Călugării de la Sfântul Munte, văzând pe Neagoe atât de bine dispus în favoarea lor, nu încetară de a-l cerceta cu rugăminţile lor pentru deosebite înfrumuseţări sau zidiri de trebuinţă pe care Neagoe se grăbi a le îndeplini.[....] Dar nu numai la muntele Athos întinse Neagoe Basarab îndurătoarea sa liberalitate. De dânsa se folosi şi biserica sobornicească de la Ţarigrad. Neagoe însă îngriji şi de bisericile şi mănăstirile ţărei. El acoperi cu plumb mănăstirea Tismana, împodobi cu daruri Nucetul, aducând aice cu multă cheltuială o icoană făcătoare de minuni din Constantinopole”, preciza A.D. Xenopol. Mai precis Neagoe Basarab a deschis larg băierele pungii pentru toate mănăstirile şi bisericile, fiind ctitor din Ţara Românească, până la muntele Athos şi pustiul Sinai. 

Domnitorul torturat de turci pentru a le da comorile

Unul dintre cei mai bogaţi voievozi români a fost fără îndoială Constantin Brâncoveanu. Spre deosebire de ceilalţi, a căror avere depindea în mare parte de bunăstarea ţării, ce asigura mari vărsământuri de galbeni în visterie, Brâncoveanu avea o avere personală considerabilă strânsă de familia sa de-a lungul timpului. Turcii îl numea ”prinţul aurului din Carpaţi”, fiindcă îi mituia cu sume mari de bani ca să-şi păstreze domnia. Avea suficienţi bani cât să închidă ochii austriecilor şi ruşilor, într-un joc diplomatic abil pentru a păstra independenţa ţării, dar şi tronul. Se presupune că Brâncoveanu a vărsat saci întregi de aur numai pentru mituirea funcţionarilor otomani, generalilor austrieci şi a ambasadorilor ruşi şi francezi.

brancoveanu

Voievodul Constantin Brâncoveanu

Se mai presupune că avea comori ascunse în ţară, dar şi trimise în locuri tainice din Europa. Din acest motiv a şi fost torturat câteva luni de turci, care doreau să afle unde erau comorile. I-au cerut peste 20.000 de pungi cu galbeni, convinşi că avea mult mai mult. ”Ajuns la Ţarigrad, el fu aruncat în închisoarea celor 7 turnuri, unde fu suspus torturei împreună cu toată familia lui spre a destăinui unde-şi ţinea ascunse comorile”, preciza Xenopol. Nici până astăzi nu se ştie unde se află ascunsă uriaşa avere a Brâncovenilor.

 

Averi însemnate din comerţ 

În afară de voievozii prezentanţi mai sus, consideraţi cei mai avuţi din şirul domnitorilor români din evul mediu, mulţi principii români abia se chinuiau să-şi păstreze tronul, cheltuind averi, nu acumulându-le pe daruri şi peşcheşuri la marii funcţionari otomani. Totodată mulţi cumpărau cu averile personale ajutorul otoman, sperând să domnească câţiva ani şi să să-şi acopere cheltuielile. Practic averea voievozilor era obţinută din taxe, redevenţe şi tot ceea se putea strânge din ţară şi vărsa în visterie.

Primul care beneficia de întreaga avere a ţării erau în primul rând voievodul, care la rândul său împărţea beneficii şi daruri sau luând decizii privind cheltuirea banilor din visterie. Mulţi specialişti spun că un voievod bogat automat stăpânea peste o ţară bogată.

”Ei trimit dobitoacele lor nu numai în Ungaria şi Rusia care sunt ţările cele mai apropiate de e,i dar încă mai exportă în Polonia, Silezia,Prusia, Germania, Italia şi Turcia. Cea mai mare bogăţie sunt caii, minunaţi de buni şi de o mare răsuflare”, spune cronicarul francez. Aşa s-ar explica în parte bunăstarea din vremea lui Petru I Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi o serie de urmaşi. Chiar şi Miron Costin vorbeşte de prosperitatea Moldovei. ”Plină era ţara de aur ce curgea din Polonia către Moldova pe boii de negoţ, pe cai şi pe miere. Putea voi zice că sărac nu se afla fără de care nu vrea să-şi aibă”, preciza cronicarul. Mai mult decât atât, prin Moldova trecea drumul comercial de la ţărmurile Mării Negre, către Polonia şi Marea Baltică, dar şi dinspre cetăţile genoveze de la Caffa.

Pe aceste drumuri voievozii moldoveni aplicau taxe vamale, diferenţiat pe mărfuri, care le rotunjeau veniturile. Privilegii aveau braşovenii şi polonezii. Totodată, domnii munteni beneficiau de transportul pe Dunăre şi de apropierea genovezilor la Marea Neagră, care aveau contoare la Giurgiu şi Calafat. Cu toate acestea comerţul, aşa cum arăta şi Iorga sau Xenopol, era în mare parte în mâinile străinilor, banii intrând mai mult în visteria domnească. Târgurile româneşti erau mai mult de tranzit şi nu cunoşteau dezvoltarea marilor centre comerciale din vestul Europei. O brumă de patriciat orăşenesc, cum preciza Constantin C. Giurăscu, se ridica în timpul lui Ştefan cel Mare în oraşe precum Suceava, Baia, Siret, Fălticeni sau Hârlău. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 

Secretul originii etnice a voievozilor Menumorut, Glad şi Gelu. Primii conducători ai românilor au fost cumani, bulgari sau cazari

Privilegiile de sorginte islamică ale „drept-credincioşilor“ domnitori valahi: „Încheie nepedepsiţi mai multe căsătorii, deşi numai una e legiuită“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite