Cât de boemi erau scriitorii români pe vremuri. Vicii folosite inclusiv în creaţie: tutun, beţii crunte, droguri
0
Este renumit spiritul boem al artiştilor, mai ales al scriitorilor. Marile talente şi genii ale literaturii româneşti s-au încadrat în mare parte în acest trend boem. Mulţi dintre aceştia aveau vicii şi au reuşit să-şi distrugă sănătatea cu alcool sau stupefiante. Viaţa boemă, se pare, îi ajuta însă să creeze.
Mulţi scriitori talentaţi sau chiar de geniu au fost categorisiţi de societate de anturaj drept boemi. În căutarea inspiraţiei sau pur şi simplu ca o manifestare a laturii umane, oamenii care au dat adevărate capodopere s-au lăsat pradă viciilor.
Fie că este vorba de tutun, alcool sau chiar stupefiante, istoria literaturii abundă de poveşti şi mărturii privind boemia impinsă uneori la extrem a scriitorilor şi geniilor literaturii. Scriitorii români nu puteau să reprezinte o excepţie, iar istoria literaturii română abundă de nonconformişti, boemi sau pur şi simplu oameni dedaţi viciului. La fel ca şi omologii lor din alte ţări, o parte a scriitorilor români extrem de talentaţi, începând cu secolul al XIX-lea, s-au dedat patimii alcoolului, tutunului şi chiar stupefiantelor.
Eminescu şi Creangă băteau crâşmele împreună
Mihai Eminescu, poetul de geniu, este considerat unul dintre boemii literaturii române. O mare parte a legendelor despre Eminescu şi consumul de alcool sunt însă doar mitologie urbană. Din contră, contemporanii spun că era ocupat mai mult cu munca. De unul singur nu bea exagerat. Când îşi găsea însă partener de discuţie şi petrecere, lucrurile stăteau cu totul aşa, cum de altfel afirmă şi criticul literara George Călinescu. În compania potrivită, Eminescu bătea crâşmele până dimineaţa şi o ţinea într-o petrecere zile în şir. Iar compania potrivită în cele mai multe cazuri era bunul său prieten Ion Creangă. Alături de acesta, poetul botoşănean se dezlănţuia şi devenea un boem în toată regula. Bea mult vin, fuma şi mergea dintr-un birt în altul.
”Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti. (...) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi invindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”. Mihai Eminescu prefera vinul, iar un alt viciu de notorietate al poetului era fumatul. ”Şi Eminescu a fost un mare fumător şi un cafegiu în exces. Jucându-se ”de-a turcul”, (Turc cinstit şi amorezat, Emin Aga, cum semna o scrisoare către Veronica Micle din 15 decembrie 1879), Eminescu bea cafea şi fuma ”ca un turc”.
La moartea poetului, Maiorescu a scris despre ”viaţa neregulată” dusă de Eminescu şi despre faptul că ”adesea se hrănea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi cafea”, scrie şi cunoscutul specialist Andrei Oişteanu în lucrarea ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Totodată despre patima lui Eminescu pentru fumat, este convigătoare şi mărturia lui Theodor Stefanelli, fostul său coleg de la Cernăuţi. ”Când veneau apoi colegii săi acasă, aflau în cameră un aer infect, produs de fumul de tutun, de spirt şi de lampă, de nu erau în stare să respire, iar pe Eminescu nu îl puteau zări prin norii de fum”, preciza Stefanelli.
Macedonski, simbolistul inspirat de haşiş
Contestatarul lui Eminescu, în plan literar şi ideatic mai mult, simbolistul Alexandru Macedonski a fost la rândul său un boem pur sânge. La fel ca şi Eminescu, fuma foarte mult, dar era şi un amator de stupefiante. Mai precis prefera haşişul şi opiumul. „Poetul simbolist a fost primul care a compus în mod făţiş literatură despre narcotice şi provocată de acestea. După părerea lui Adrian Marino, cel care a inaugurat la noi ”literatura stupefiantelor ca procedeu artistic de factură romantică” a fost Alexandru Macedonski”, scria Oişteanu în”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Simbolistul român s-a descris într-un poem consumând haşiş, mai precis în ”Visele haşişului”. Macedonski se pare a învăţat acest obicei în călătoriile sale din Austria, Elveţia sau Italia.
Ion Barbu şi dependenţa de droguri
Un alt scriitor care a rămas cunoscut ca un consumator de stufefiante a fost Ion Barbu, matematician şi poet. Cunoscutul poet era considerat narcoman şi obişnuia să consume cocaină sau eter. La un moment dat Barbu ar fi ajuns depedent de droguri, dependenţă de care scapă cu un alt viciu, cafelele tari. Se pare, poemul ”Riga Crypto şi Lapona Enigel”, inclus chiar şi în manualele şcolare, a fost conceput în timpul unei transe provocate de eter sau cocaină.
”În plină perioadă de intoxicare cu stupefiante (cocaină şi eter), Ion Barbu a scris <Riga Crypto şi Lapona Enigel>, în Germania la Tubigen, într-o seară de octombrie 1923. <Mă luptam în camera mea cu chinurile eterlui>, îşi aduce aminte Ion Barbu într-o scrisoare din 1927 către prietenul sau flamand Leo Delfoss”, preciza Andrei Oişteanu în aceeaşi lucrare. De altfel, Ion Barbu este descris de contemporanii săi ca un petrecăreţ de marcă. Geo Şerban de exemplu, un istoric literar, relata o discuţie avută cu Tudor Vianu, despre tinereţea sa petrecută în Germania. „M-am mulţimit să ascult, în mai multe reprize, amintiri depănate de Tudor Vianu, despre tinereţea lor studioasă petrecută în Germania, cu un Ion Barbu prins în vălmăşagul petrecerilor studenţeşti frenetice”.
Păstorel Teodoreanu, marele cunoscător de băuturi
Unul dintre cei mai renumiţi boemi a fost scriitorul şi avocatul Păstorel Teodoreanu. De altfel, era unul dintre oamenii de bază ai boemei ieşene şi bucureştene. Era cunoscut ca un mare iubitor de petrecere, de vinuri, dar şi un gurmand de clasă. Experienţa sa bahică l-a transformat într-un adevărat specialist în vinuri, fiind capabil să diferenţieze imediat tipul de vin, dar şi podgoria şi anul fabricaţiei. Pasiunea sa pentru petreceri cu băutură este reliefată şi de glumele sale versificate. „Pentru subtilul amator/ Care-şi respectă al său gât,/ E bună apa de izvor,/ Dar ca uzaj extern. Atât!“.
Marin Preda şi Nichita Stănescu, iubitorii de tării
Doi renumiţi boemi şi mari consumatori de băuturi alcoolice au fost Marin Preda, celebrul autor al romanelor ”Moromeţii”, ”Cel mai iubit dintre pământeni” şi ”Delirul”, dar şi renumitul poet Nichita Stănescu. Ambii erau iubitori de ”tărie”, mai precis votcă sau coniac, pe care spun contemporanii acestora îl consumau în exces. Moartea lui Marin Preda a survenit, arată rapoartele oficiale, în urma unei beţii crunte. Cauza morţii este însă controversată, apărând şi varianta asasinatelor. Cu toate acestea, oricare ar fi fost cauza morţii, mărturiile celor care l-au văzut în ultimele ore de viaţă arată viciul lui Marin Preda.
”De când a apărut romanul <Cel mai iubit dintre pământeni>, Marin Preda obişnuia să consume alcool în cantităţi mari, văzându-l aproape zilnic într-o stare avansată de ebrietate. De regulă, venea din oraş sub influenţa alcoolului, iar la Casa de Creaţie continua să consume, după care se culca”, preciza scriitorul Gheorghe Buzoianu, prieten al lui Marin Preda şi citat de jurnalul.ro. Scriitorul nu ar fi consumat mereu băuturi alcoolice, anturajul său fiind acuzat că l-ar fi atras pe această pantă. Mai precis acesta ar fi băut tării doar în ultimii 10 ani de viaţă. În noaptea în care a murit ar fi băut o sticlă de coniac.
Un alt scriitor genial din perioada comunistă, Nichista Stănescu, avea aceeaşi patimă. Practic băutura i-ar fi distrus sănătatea. ”În vara lui 1977, atunci când m-am împrietenit cât de cât cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Mai bine zis, de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul“, preciza scriitorul Ştefan Agopian şi citat de ”Historia”. Nichita Stănescu făcuse însă ciroză din cauza consumului de vodcă şi în ciuda eforturilor soţiei sale Dora, de a interzice alcoolul în casă, poetul reuşea să pitească sticle în cutia televizorului. S-a ajuns şi la situaţia în care Elena Ceauşescu să-l trimită pe Ministrul Sănătăţii, Eugenia Proca, la uşa poetului, pentru consultaţii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
