Când au început de fapt să-i cucerească romanii pe daci. S-a întâmplat cu 100 de ani înaintea războaielor lui Decebal cu Traian
0
Conflictele dintre daci şi romani au început cu mult înainte de războaiele duse de Traian cu Decebal. Dacii erau dezbinaţi după moartea lui Burebista, iar romanii au început de fapt cucerirea teritoriilor locuite de aceştia cu aproape 100 de ani înaintea clasicelor războaie daco-romane.
În mod oficial Dacia a fost cucerită după anul 106 d HR şi mai apoi romanizată cu control imperial până în anul 275 d HR, atunci când Aurelian retrage legiunile şi administraţia la sud de Dunăre. Istoria dacilor arată însă că de fapt cucerirea şi romanizarea dacilor a început mult mai devreme. Mai precis cu aproximativ 100 de ani înainte războaielor daco-romane din 101-102 d HR şi 105-106 d HR. Tot atunci a început şi prima etapă a romanizării populaţiilor dacice. Mai ales că o parte a acestor locuitori ai teritoriilor nord-dunărene au fost transferaţi ca măsură disciplinară de romani la sudul fluviului.
Prăbuşirea marelui regat dacic
În anul 44 îHr marele rege dac Burebista cădea pradă asasinilor. Împărtăşea o soartă fatidică cu marele său rival de la Roma, Iulius Caesar. Dacă despre felul în care a sfârşit Caesar se ştiu multe, despre moartea lui Burebista sunt doar supoziţii. Şi asta în condiţiile în care dacii nu cunoşteau scrierea şi nu au lăsat nicio mărturie. Se bănuieşte că a fost asasinat de rivalii săi politici, de basileii daci, care nu mai doreau să fie controlaţi de marele rege de la Sarmisegetusa. Odată cu moartea lui Burebista, a murit însă şi marele regat geto-dac. Acest get puternic, probabil originar de undeva din Câmpia Munteniei, a reuşit un lucru admirabil pentru o căpetenie barbară.
A reuşit să unească toate triburile geto-dace întinse pe un teritoriu uriaş, de la Dunăre şi până la Carpaţii Păduroşi, de la Nistru şi până în apropierea Cehiei şi Slovaciei de astăzi. Burebista i-a supus pe celţi, bastarni şi greci. Şi-a permis chiar să intervină în războaiele civile ale romanilor, susţinând însă tabăra invinşilor. Burebista avea o forţă militară formidabilă, autorii antici vorbind despre o armată de 280.000 de războinici, inclusiv aliaţii celţi şi bastarni. Cifra este considerată însă nerealistă de o serie de specialişti. În timpul lui Burebista, dacii cunosc o adevărată revoluţie spirituală prin marele preot Deceneu, care dezvoltă şi toate ştiinţele.
Ei bine, după moartea lui Burebista, statul dac se destramă, iar basileii locali îşi obţin puterea locală mult dorită. Regatul dac este însă doar o umbră a celui de odinioră. Este fărâmiţat şi fără forţă în faţa unui inamic atât de puternic ca Roma, devenită Imperiu odată cu Octavian August. Mai precis sunt atestate nu mai puţin de opt regate dacice independente, dintre care trei în Dobrogea actuală. Aceste regate aveau o atitudine diferită faţă de noua ameninţare romană, care venea ca un tăvălug din aproape toate părţile. De altfel profitând de slăbiciunea regatelor dacice, romanii vor începe cucerirea acestui teritoriu şi răspândirea influenţei loc culturale şi comerciale în ţinuturile dacilor.
Dacii se luptau între ei
Încă din perioada în care Iulius Caesar stăpânea la Roma, dacii erau consideraţi un pericol. Odată cu divizarea şi slăbirea puterii acestora, au devenit vulnerabili în faţa romanilor. Cu toate acestea, la rândul lor romanii erau prinşi în mijlocul unui nou război civil. Octavian, nepotul şi unul dintre asasinii lui Iulius Caesar, se lupta cu Marc Antonius, prietenul cel mai bun al fostului triumvir. Regii daci erau interesaţi de ceea ce se întâmpla la Roma. Unii nu priveau cu ochi buni influenţa pe care romanii, chiar şi măcinaţi de războiul civil, o câştigau în regiune. Mai ales că la sud de Dunăre, până la întemeierea provinciei Moesia, existau numeroase neamuri tracice, clientelare şi protejate ale Romei. Tocmai de aceea unele căpetenii geto-dacice au considerat că atacul este cea mai bună apărare în faţa romanilor. De exemplu Dicomes, o căpetenie barbară din Muntenia, încearcă să profite de răfuielile dintre romani. Mai precis se aliază cu Marc Antonius contra lui Octavian Augustus.
Dicomes îşi pregăteşte războinicii geto-daci, face o aliaţă cu bastrarnii şi asmute toate aceste hoarde războinice la sud de Dunăre. Temuţii geţi şi bastarni fac prăpăd în rândul aliaţilor Romei. Mai precis îi supune rapid pe Moesi, Tribali, dar şi pe Dardani. În cele din urmă ajung la râul Struma, unde-i atacă pe protejaţii Romei, neamul tracic al denteletilor. Crassus este trimis cu o armată împotriva barbarilor. Timp de doi ani, generalul roman luptă cu bastarnii şi războinicii geţi la sud de Dunăre. Reuşeşte să-i respingă dincolo de fluviu, culmea cu ajutorul altui rege get. Acesta era un semn că nu toţi geto-dacii erau duşmani ai Romei. Unii căutau din contră să le fie prieteni, tocmai fiindcă îşi dădeau seama de forţa uriaşă a celui ce va deveni cel mai mare imperiu al lumii antice. Astfel a gândit Roles, o căpetenie getică din Dobrogea, cel care a preferat să lupte împotriva celor de-un neam cu el, alături de romani. În schimbul respingerii atacurilor lui Dicomes, Roles va primi titlul de ”prieten şi aliat al Romei”.
La fel ca Roles gândea şi regele dac Scorylo, se pare un preot-rege de la Sarmisegetusa. Acesta nu dorea să se amestece în luptele romanilor. Nici cu ei, dar nici contra lor. ”Scorylo, şeful dacilor, deşi ştia că poporul roman e sfâşiat prin luptele civile, nu credea totuşi prudent să încerce un atac, pentru că îşi dădea seama că un război extern ar fi adus din nou unirea între cetăţenii certaţi şi de aceea, pentru ai convinge pe ai săi, a pus doi câini să se mănânce între ei şi, când erau mai în focul bătăii, le-a arătat un lup, pe care îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au şi aruncat”, scria autorul antic Frontinus. Aceeaşi politică a dus un alt mare rege-preot de la Sarmisegetusa, Comosicus. Totodată un alt basileu, Cotiso, a ajuns până într-acolo încât era gata să se căsătorească cu sora lui Octavian.
Cucerirea teritoriilor ocupate de geto-daci
Primele teritorii ocupate de geto-daci şi cucerite de romani au fost cele din Dobrogea. Romanii au fost chemaţi de daci să-i ajute în răfuielile interne. Au profitat de acest lucru şi au ocupat regiunea. Mai precis lucrurile au stat cam aşa, după cum spun istoricii şi autorii antici. Roles, ”prietenul” şi aliatul Romei, stăpânea în Dobrogea, peste cetăţile Durostorum, Abrittus şi Axiopolis. Roles a fost atacat din motive puţin cunoscute, unii spun din răzbunare fiindcă s-a aliat cu romanii, de un alt rege geto-dac numit Dapyx. Acest Dapyx domnea în centrul Dobrogei şi se pare l-a atacat pe Roles în anul 28 îHR. Roles cere ajutorul romanilor. Aceştia văd oportunitatea şi intervin. Armatele conjugate ale lui Roles şi ale romanilor înving trupele lui Dapyx.
Acesta sfârşeşte eroic cu războinicii săi. ”Dapyx este asediat în cetatea lui. Un trădător însă dă putinţa lui Crassus să intre în cetate. Atunci Dapyx, cu fruntaşii geţi din jurul lui, anticipând gestul eroic de la Sarmisegetusa, se ucid singuri, spre a nu cădea în mâinile duşmanului”, scrie Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”. Populaţia se ascunde într-o peşteră, care este însă zidită de romani. Dacii sunt lăsaţi să moară acolo de foame. Crassus profită de ocazie şi îl atacă şi pe Zyraxes, un alt rege geto-dac din Dobrogea. Cassius Dio spune că generalul roman a găsit şi un pretext potrivit. Crassus spunea că îl atacă pe Zyraxes pentru a recupera nişte steaguri romane Zyraxes pe uscat şi pe mare. În cele din urmă îl învinge, iar regele dac fuge în nordul Mării Negre cu tot tezaurul. În acel moment Roma, a ajuns să fie stăpână pe primele teritorii locuite de geto-daci. Şi anume Dobrogea.
Daci, trecuţi cu forţa la sud de Dunăre
Totodată prin aceste contacte, cultura romană începea să se difuzeze în rândul dacilor. Dacii începeau să înveţe latina. Mai ales cei interesaţi să o facă prin activităţi comerciale, diplomaţie şi chiar război. Mai mult decât atât, populaţia geto-dacă a fost mutată masiv din nordul Dunării la sud, tocmai pentru a potoli raidurile foarte dese ale geto-dacilor din Câmpia Munteană în special în Moesia. ”O astfel de expediţie a fost aceea a lui Tiberius Claudius Nero, viitorul împărat, împotriva Dacilor Apuli, din anii 12-10 îHR. O a doua cu efecte considerabile a fost expediţia lui Sextus Aelius Catus, consulul, din anul 4 dHR, care a învins pe daci şi a izbutit să strămute 50.000 dintre ei peste Dunăre, în Moesia”, scria Giurescu.
În anii 60-67 d HR, cu ocazia unei expediţii a lui Aelianus împotriva sarmaţilor, alţi 100.000 de transdanubieni, probabil în mare parte daci, cu tot cu familiile, au fost trecuţi la sud de Dunăre. După aceea a urmat expediţia lui Duras din 86 d HR, iar războiul făţiş şi total cu Imperiul Roman nu a mai fi putut evitat. Cu atât mai mult cu cât regele Decebal reuşea să coaguleze din nou toate triburile geto-dace într-un puternic stat, gata să lupte pe viaţă şi pe moarte cu romanii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
