Botoşani: Raliu pentru amatori în Poligonul ACR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Taxa de înscriere în concurs va fi de 30 de lei
Taxa de înscriere în concurs va fi de 30 de lei

Clubul Sportiv Auto Green în parteneriat cu Primăria şi Direcţia de Sport Botoşani organizează sâmbătă la ACR o competiţie automobilistică pentru şoferii amatori.  Se poate înscrie orice persoană care deţine permis de conducere şi maşină.

Intitulată  "Botoşani Motor Challenge" competiţia va avea loc la Poligonul ACR de pe strada Pacea cu începere de la 8.30, oră când vor fi făcute şi înscrierile celor care vor să participe.  Concursul este destinat atât şoferilor amatori cât şi piloţilor licenţiaţi şi sunt admise toate automobilele care se încadrează în  Clasa 1- până la 1600 cmc şi  Clasa 2- între 1601  şi 2000 cmc. Piloţii licenţiaţi precum şi femeile vor concura separat.   

"Nu vom da premii în bani pentru că nu ne permitem însă vom acorda diplome şi cupe. Concursul constă în parcurgerea traseului de trei ori contra cronometru. Între orele 8.00 şi 11.00 vor avea loc antrenamente, iar accesul pe pistă se va face numai după ce concurenţii şi-au făcut înscrierea", a declarat Augustin Damian, preşedintele Auto Green Club.

Taxa de înscriere în concurs va fi de 30 de lei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite