BOTOŞANI: Directori de şcoli traşi la răspundere pentru rezultatele slabe ale elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţan, Ada Macovei a cerut explicaţii directorilor unităţilor de învăţământ pentru rezultatele slabe obţinute de elevii botoşăneni la tezele cu subiect unic

În 20 de localităţi din judeţul Botoşani media generală la teza cu subiect unic susţinută de elevii de clasa a VII şi a VIIIa la limba şi literatura română, este mai mică de cinci.

“A fost deja realizat un catalog pe unitatea administrativă teritorială şi astfel am descoperit că sunt comune în care mediile pe comună, la matematică sau la limba şi literatura română sunt mai mici decât cinci”, a precizat Ada Macovei.

Acesta este motivul pentru care, inspectorul general şcolar va solicita directorilor să ia măsuri concrete pentru îndreptarea situaţiei, pe care mai apoi să le prezinte inspectoratului.

"În cazul în care acesta nu va aduce la cunoştinţa Inspectoratului măsurile pe care le-a luat, cu siguranţă că la evaluarea anuală care se va desfăşura la inspectorat până pe 31 august anul acesta pentruu directori şi directori  ajuncţi, vom ţine noi cont de acordarea calificativelor şi pe baza acestor criterii de performanţa”, a mai spus Ada Macovei.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite