Bacalaureat de toamnă 2014 Botoşani. Elevii botoşăneni relaxaţi la ultima probă la alegere: ”Mă simt ca şi cum aş fi luat BAC-ul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii botoşăneni au fost mult mai relaxaţi la ultima probă FOTO Cosmin Zamfirache
Elevii botoşăneni au fost mult mai relaxaţi la ultima probă FOTO Cosmin Zamfirache

Elevii botoşăneni au susţinut şi ultima probă a celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Absolvenţii s-au declarat mult mai relaxaţi la ultima probă decât la română sau matematică. Elevii care nu au scris nimic la primele probe nu s-au mai prezentat la examen.

Astăzi a avut loc ultima probă a bacalaureatului de toamnă, adică disciplina şcolară la alegere din cele 10 propuse de Ministerul Învăţământului. 

Majoritatea absolevenţilor de clasa a XII a din Botoşani au optat pentru logică sau geografie. Faţă de probele anterioare, elevii au arătat mult mai relaxaţi, petrecând şi mai mult timp în sala de examen. 

”Mă simt ca şi cum aş luat BAC-ul. A fost bine am scris. A fost mai uman decât la mate sau romană. Eu am dat la geografie şi a fost bine. Sper să trec BAC-ul. Mă simt eliberat orice ar fi”, spune Dragoş, un elev botoşănean la ieşirea din sala de examen. 

La Botoşani s-au înscris 910 elevi, absentând 92 dintre aceştia. La ultima probă au mai rămas în jur de 562 de candidaţi, cei care au lăsat foile goale la probele precedente preferând să rămână acasă sau să îşi caute un loc de muncă. Au fost organziate două centre de examinare la nivelul judeţului Botoşani, unul la Colegiul Naţional ”AT Laurian” din municipiul Botoşani iar celălalt la liceul din Săveni Astăzi la ultima probă de bacalaureat elevii au avut de ales dintre 10 discipline printre care: biologie,geografie,psihologie,logică,informatică,sociologie,economie,filosofie,chimie şi fizică

Calendar Bac de toamnă

25 august - proba scrisă la Limba Română

26 august - proba scrisă la Limba Maternă

27 august - proba scrisă la Matematică sau la Istorie

29 august - proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie

1 septembrie - afişarea rezultatelor parţiale

4 septembrie - afişarea rezultatelor finale

Ar putea exista şi o a treia şansă pentru picaţi

Elevii care au picat la toate sesiunile din acest an şi cei din promoţiile anterioare ar putea avea parte de o a treia şansă, în februarie-martie, a anunţat în iulie ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Mai mult, înainte de această sesiune, ei ar urma să aibă parte de meditaţii gratuite instituţionalizate.

„Elevii care intră la clasa a XII-a vor avea parte de meditaţii instituţionalizate. Cei care au picat examenul de Bac vor putea participa şi ei la aceste meditaţii. Avem tineri în România care au promovat probe la Bac, dar nu au promovat examenul şi nu se întorc a doua oară“, a declarat Pricopie, la Adevărul Live. Asta însă doar dacă va exista o cerere şi suficienţi doritori în acest sens.

„Dacă ar fi să facem un recensământ să aflăm numărul de tineri interesaţi de meditaţii instituţionalizate, vom avea un tablou pe toate materiile. A treia sesiune de Bac se poate organiza, nu este obligatorie, ea o să apară numai atunci când vom avea suficiente date pentru organizarea acestei sesiuni“, a explicat oficialul.

citiţi şi:

Bacalaureat de toamnă 2014. Doi elevi buzoieni au fost eliminaţi din examenul la proba opţională a profilului

Bacalaureat de toamnă 2014: Astăzi, 1001 elevi din Maramureş susţin proba la alegere a profilului. Elev eliminat la Sighet

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite